
Noul consilier PSD din Consiliul Local Lugoj este Marius Baboniu. „În cadrul Biroului Politic Local, s-a aprobat nominalizarea lui Marius Baboniu pentru a reprezenta PSD în Consiliul Local”, a declarat Călin Dobra, președintele PSD Lugoj.
Marius Baboniu o înlocuiește pe Gerlinde Opriș, după ce s-a constatat că medicul chirurg Decebal Musceac, care urma pe listă, nu are adeziune la PSD.
Cristian Galescu, fostul viceprimar al orașului din timpul administrației Boldea, a fost sancționat pentru votul său alături de PNL pentru desființarea unor instituții de cultură din Lugoj.
„Am decis să îl suspendăm pe Cristian Galescu timp de 6 luni, ca membru de partid, iar asta am făcut-o în condițiile în care am ținut cont de activitatea pozitivă pe care a avut-o anterior, la nivelul PSD Lugoj. Noi considerăm această măsură un avertisment. PSD Lugoj este o echipă și mi se pare firesc să acționeze ca o echipă”,
a mai spus Călin Dobra. În ceea ce privește organizațiile de tineret, de femei și de seniori, au fost aleși interimarii care se vor ocupa de reorganizarea și revitalizarea acestor structuri: Ionuț Dumitriu (tineret), Simina Giurchi (femei) și Iosif Crăciunescu (seniori).
Descoperă mai multe la Actualitatea Online
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
Lasă un răspuns