Lugojul visurilor noastre (2) Detaliile fac diferența

Share Button

Se spune, pe bună dreptate, că detaliile fac diferența. Administrațiile postdecembriste, centrale și locale, au reușit deplorabila performanță de a inocula în conștiința cetățenilor sentimentul nepăsării, o stare de alienare generalizată, un individualism feroce.

Aproape toți vlădicii de la Cotroceni au cultivat antagonismele, au încurajat adversitățile și au stimulat stările conflictuale între generații, categorii profesionale, culori politice.

Dacă, prin absurd, s-ar instaura o stare de urgență în urma unui cataclism major sau a unei conflagrații, doar jumătate dintre cetățeni ar răspunde cu entuziasm chemării liderului suprem, ceilalți nerezonând la un eventual patetic apel.

Starea de fapt a generat un egocentrism exagerat și un sentiment de ură față de adversari sau competitori (profesionali, sociali sau politici). Lumea nu mai e atentă la detalii, mulți dintre semeni umblând cu cămăși scrobite și cu papion, dar ascunzându-și „gunoiul” (intelectual și moral) sub preș.

În acest mod respiră și atmosfera Lugojului, iar aspectul său ambiental degajă tocmai sentimentul indiferenței. Peticirea, cârpirea străzilor nu mai deranjează pe nimeni, iarba și ambrozia cresc în voie, niciun glas civic neclamând firescul prezenței în parcuri, pe marginea străzilor sau a aleilor, a gazonului englezesc (cum se poate vedea la Timișoara sau Oradea), simbol al eleganței și bunului-gust.

Sensurile giratorii s-au construit după ureche, parcă de niște ageamii, înalte, fără vizibilitate între participanții în trafic, fiind refăcute de mai multe ori, aidoma unui lăutar turmentat de cartier care nu pipăie nota corectă decât după multe scârțâituri.

După ani de zile, cineva și-a dat seama că spațiul din interiorul sensului giratoriu ar trebui ornat cu iarbă și covor floral. Un oficial și-a amintit, probabil, că, parcă, văzuse, în cursul unei delegații dincolo de fruntarii, din goana mașinii, un alt fel de aranjament stradal. Astfel, după multe opinteli și sminteli, au apărut în peisajul citadin câteva sensuri giratorii mai acătării.

Monumentele, statuile burgului, plăcile memoriale sunt un semn al civilizației contemporane. În anumite perioade, au fost oameni educați și cultivați, îndrăgostiți de urbe, sensibili la opulența tradițiilor sale culturale, care au gestionat asemenea proiecte.

Îi amintim pe regretatul Gheorghe Luchescu și pe Luminița Wallner-Bărbulescu, o doamnă a liberalismului lugojean, al cărei potențial intelectual încă nu este pe deplin valorificat de decidenți. Statuile dezvelite în ultimii ani au urmat același sofism.

Fără consultarea unui profesionist (arhitect), busturile unor personalități, operele unor maeștri (Mihai Eminescu, creația lui Dumitru Pasima), Eftimie Murgu (Victor Gaga), Corneliu Petrassevich (Ivan Jinaru), Corneliu Coposu (Ciprian Kovacs) au fost montate pe socluri improvizate, unele grotești, care nu au nicio legătură cu opera sculptorilor.

Un specialist ar fi privit ansamblul ca un tot unitar, armonios. Ca să nu intrăm în alte detalii, cum ar fi firescul amenajării unei rotonde la bustul lui Eminescu și regândirea spațiului verde din jurul altor statui, care parcă sunt fixate cu ochii închiși într-un context ambiental total nepotrivit.

Respectul pentru tradiție este însemnul civilizației și al europenismului actual. Edilii sunt obligați să reconstituie statuile și monumentele distruse după 1948, reprezentându-i pe Ion I. C. Brătianu, Alexandru Mocioni, regele Ferdinand, regina Maria, I. G. Duca.

Negativul în ghips al bustului lui Ioan Popovici-Bănățeanul așteaptă și acum, din 1932 (proiectul a fost opera studenților lugojeni și timișoreni, membri ai Cercului Academic Bănățean), la Universitatea clujeană, un decident care să facă demersurile necesare pentru aducerea sa la Lugoj.

În urmă cu câțiva ani, Eugen Beltechi, prodigiosul cercetător lugojean de la Filiala Cluj a Academiei Române, îmi transmisese intenția staffului Universității ardelene de a dona negativul Lugojului, pentru a fi turnat în bronz.

Am transmis solicitarea autorităților, dar glasul meu a sunat la urechea surdului. Eu, ca lugojean, eram un insignifiant detaliu, care nu merita efortul de a fi luat în seamă de niște oameni unși cu potență politică.

Constantin-T. STAN

 

266

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.