Timișoara, metropola economică și culturală a Banatului, a rămas consacrată, în conștiința bănățenilor, dar și a publicului larg de pe toate meridianele, pe drept cuvânt, sub semnul sintagmei de „oraș al florilor”. Astăzi, spre încântarea noastră, a lugojenilor, Lugojul a preluat emblema falnicilor timișoreni, stindard într-o benefică competiție culturală.
În curând, la Lugoj vor debuta primele proiecte festivaliere din 2023, concepute și puse în operă de oameni cu diverse grade de experiență și competență în domeniu. Scopul primordial ar trebui să fie promovarea Lugojului cultural, prin evocarea unor nume importante din istoria culturală locală sau a unor evenimente care au marcat existența urbei de-a lungul secolelor.
Lugojul, atestat documentar în 1334 (registrul de evidență a decimelor papale din arhidiaconatul de Caraș), deși a deținut, timp de secole, titlul administrativ de sediu de district, cerc, comitat sau județ, a avut o lentă evoluție demografică și economică.
După o lungă perioadă de timp în care era denumit oficial târgușor, de-abia la sfârșitul secolului al XIX-lea i s-a atribuit rangul de oraș. Astfel, peste câteva zile, vom fi martorii unui prim produs dintr-o lungă serie festivalieră, într-o concurență, parcă, cu proiectul Timișoara Capitală Europeană a Culturii, marcați de regretul că nu suntem partenerii orașului florilor, deși am preluat o sintagmă cu renume, integrată într-o așa-numită „Simfonie a Florilor”.
Se anunță, în program (elaborat de Casa de Cultură a Municipiului, sub egida Primăriei), „muzică bună, teatru pentru copii, magie, standuri expoziționale și surprize dulci”. Din punctul nostru de vedere, surprizele „dulci” nu pot fi decât evoluția pianistei Patricia Roșca, cea a Corului de Cameră „Ion Vidu” și raportarea la creația lui Filaret Barbu, un nume important al istoriei muzicale a locului.
Sunt singurele puncte din program care au atributul anvergurii culturale și pot atrage atenția publicului cultivat de la noi și aiurea. În privința oportunității conceperii și finanțării festivalului, nu ne pronunțăm. Menționăm doar că, în acest an, proiectul dedicat lui Tiberiu Brediceanu nu va putea fi pus în practică din pricina unui articol dintr-un stupid și retrograd regulament, emanat, se pare, dintr-un birou de pe malurile Dâmboviței, prin care nu se mai finanțează, decât printr-o sumă derizorie, prezența unor personalități în cetatea lui Vidu.
Aceeași soartă va avea și Conferința Internațională de Istorie, un eveniment singular, de anvergură internațională, într-un oraș cu o certificată vocație istorică. Ca în jurisprudență (unde hotărârile promovate în anumite spețe devin repere), există o elocventă similaritate și în lingvistică, ce demonstrează că poporul determină evoluția lexicului limbii române și fixarea unor noțiuni în DEX, iar nu o mână de specialiști, chiar școliți la instituții înalte, nepăsători la „pohta” poporimii.
Așa și în cultură, publicului i se oferă produse potrivit gustul său, raportate la competențele dobândite în jalnicul învățământ postrevoluționar românesc. Din fericire, la acest festival, după triste experiențe anterioare, noi, „veganii”, nu vom mai suporta cu stoicism izuri de mici și frigărui, ci, așa cum se anunță, ne vom desfăta cu arome florale. E și acesta un câștig.
Un grup instrumental cameral de la Opera timișoreană va prezenta secvențe din opereta Ana Lugojana (ne dorim, pe viitor, reînființarea Societății Filarmonice lugojene și instituirea unui ansamblu orchestral local!), astfel că, răsfoind istoria muzicii bănățene, ne propunem să ni-l reamintim pe Filaret Barbu. Sunt numeroși poporeni, fără cele mai elementare noțiuni de istoria muzicii, care-i invocă numele, fără a-i cunoaște biografia și creația. Am trăit o astfel de experiență cu câțiva liceeni lugojeni, în urmă cu câțiva ani, care nu știau să vorbească despre Vidu. Cunoșteau doar că există o stradă cu acest nume, iar unii, mai isteți, văzuseră și o statuie undeva în centru.
În câteva fraze, portretul creatorului operetei Ana Lugojana (care încă trezește apetitul publicului meloman), arată astfel. Filaret Barbu (Lugoj, 16 IV 1903 – Timişoara, 31 V 1984 – coborâtor din stirpea lui Lazăr Hazi Barbu), prin intensitatea preocupărilor sale dirijorale, muzicologice şi componistice, a fost una dintre personalităţile dominante ale vieţii muzicale lugojene şi timişorene interbelice.
După finalizarea studiilor la Neues Wiener Konservatorium (1926), Ioan Vidu i-a încredinţat bagheta dirijorală a vechii Reuniuni Române de Cântări şi Muzică, tânărului muzician revenindu-i misiunea de a continua o emblematică tradiţie muzicală locală, inaugurată de Iosif Czegka în 1869. Boemianul Czegka, cel dintâi dirijor profesionist al coralei ortodoxe lugojene, a fost însă continuatorul unui mai vechi rudiment coral instituționalizat, consemnat în 1808-1810, sub vrednica străduință a învățătorului Nicolae Marcu.
Săptămâna viitoare îi vom consacra muzicianului lugojean un capitol.
Constantin-T. STAN
Lasă un răspuns