Laura Gîrbovan: „Pentru mine, teatrul este provocarea infinitului de care am nevoie”

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Diandra David, în dialog cu Laura Gîrbovan, din seria interviurilor „Lugoj Clasic”

Lugojul a dăruit timpului și lumii mari artiști; prin voci, opere dintre cele mai alese sau secvențe cinematografice care au făcut istorie. În prezent, orașul pare să nu-și fi uitat menirea generoasă, întrucât tinerele generații promit să continue cu responsabilitate și perseverență rețeta succesului ce a aparținut cândva predecesorilor lor.

Scopul Festivalului Internațional „Lugoj Clasic”, printre multe altele, este și acela de a promova lugojenii talentați, al căror viitor pare încă de pe acum să fie unul promițător.

În cadrul acestui dialog, din seria interviurilor „Lugoj Clasic”, îmi propun să vă surprind cu o tânără care m-a fascinat încă de la primele sale replici, rostite cu atât de multă convingere, pe scena Studioului Franciscan din Timișoara.

Laura Gîrbovan este născută la Lugoj, fiind absolventă a Colegiului Național „Coriolan Brediceanu” și a Facultății de Muzică și Teatru din cadrul UVT. Cea mai mare pasiune i-a devenit și vocație, fiind apreciată pentru fidelitatea și ingeniozitatea prin care-și conturează fiecare rol.

Experiența sa în teatru sau în film se remarcă prin diversitate; câștigând odată cu aplauzele publicului, și practica atât de necesară unui actor la început de drum. Lugojeanca se poate mândri cu mai multe roluri, printre care: Tisbea- 2021- Spectacol „Oaspetele de piatră” (Commedia dell’arte), regia Laura Avarvari, Claudia Ieremia, Desdemona – 2021- Spectacol „4/For/Four Shakespeare” de William Shakespeare, regia Laura Avarvari, Claudia Ieremia, ambele în cadrul Teatrului Metropolis, Zinaida Savișna – „Ivanov”, regia Laura Avarvari, Claudia Ieremia, prezentat la Festivalul Internațional de Teatru Sibiu (FITS).

Și nu în ultimul rând, Dunia Avdotia Romanovna / Amalia Luvdigovna – Spectacolul „#dosztoievskij b@r” reopening, inspirat din opera lui Feodor Mihailovici Dostoievski, Crimă și pedeapsă, regia Levente Kocsárdi, dramaturgia Simona Donici, care a fost susținut miercuri, 26 Octombrie, pe scena Teatrului „Traian Grozăvescu” din Lugoj.

Diandra David: Când suntem copii nu suntem încă de deplin conștienți de finalitatea călătoriei noastre în lume. Există un timp pentru descoperiri și trăiri; o perioadă de taină, după cum ar numi-o unii autori. Cum a început pasiunea ta pentru actorie?

Laura Gîrbovan: Încă de mică am fost un copil tare curios, cu sute de întrebări despre tot ce mă înconjura. Însă pot spune că am fost cu adevărat norocoasă să am niște părinți atenți, care au simțit înclinațiile mele artistice de la o vârstă fragedă. M-am îndrăgostit imediat de muzică și dans, dar mai ales de scenă și de teatru. De când am avut prima întâlnire cu scena, nu am încetat nici măcar o zi să îmi urmez pasiunea, teatrul. Pentru mine, teatrul este provocarea infinitului de care am nevoie.

Diandra David: Locul natal sădește în om o oarecare noblețe a minții și a spiritului, valorile sale fiind puternic înrădăcinate în leagănul copilăriei și al casei părintești. Ce amintiri îți leagă pasiunea de Lugoj?

Laura Gîrbovan: Multe amintiri îmi leagă pasiunea de Lugoj. Aici am copilărit, am legat primele prietenii, aici am jucat prima piesă de teatru. În Lugoj mi-am urmat vocația și tot aici am realizat că viața mea este scena. Pentru mine Lugojul este tot, este familia mea și pentru această familie mă voi dedica pe viitor.

Diandra David: Asociația Culturală „Arte Factum” este o platformă de cultură contemporană care reușește prin intermediul artei să reînvie tot ce e mai bun și frumos din om. Negreșit, aș spune că este necesară astăzi mai mult ca oricând. Activitatea lor a răsunat puternic încă de la primul lor eveniment – Concertul José Carreras la Timișoara, 20 iulie, 2008 – luând amploare prin expoziții și seri expoziționale, concerte, producții teatrale independente cu texte/dramatizări după opere ale culturii universale, ale unor autori precum Gabriel Garcia Marquez, Feodor Mihailovici Dostoievski, Salvador Dali, Thomas Mann. Participând cu fascinație la spectacolele organizate de „Arte Factum” nu pot să nu mă întreb: cum a început colaborarea voastră?

Laura Gîrbovan: Colaborarea mea cu „Arte Factum” a început din anul al II-lea de facultate. Primul meu casting, în afara facultății, a fost pentru rolul Dunia Avdotia din romanul „Crimă și pedeapsă”. „Arte Factum” mi-a oferit șansa, din băncile facultății, de a interpreta o partitură atât de complexă. De 2 ani joc acest spectacol și pot spune că #dosztoievskijb@r# este unul dintre proiectele mele de suflet – o reinterpretare a romanului „Crimă și pedeapsă” scris de F. M. Dostoievski, piesă de teatru care pune în scenă un spectacol despre conștiință, crimă și vinovăție. În cadrul acestui proiect am avut ocazia să cunosc persoane deosebit de pasionate și talentate de la care am învățat dedesubturile acestei meserii. În spectacol interpretez două roluri: Dunia Avdotia și Amalia Lipevehsel Ludvigovna. Pentru mine, două provocări, pentru că trec dintr-un personaj în altul, diametral opuse, în același timp. Mulțumesc regizorului acestui spectacol, d-lui Levente Kocsardi, d-nei Mona Donici, dramaturga spectacolului, dar și colegilor mei pentru toate momentele frumoase și pentru toată munca depusă.

Diandra David: Care sunt planurile de viitor ale Laurei Gîrbovan?

Laura Gîrbovan: În prezent fac masterul la Facultatea de Teatru și Muzică, secția Artele Spectacolului, iar în viitor, voi urma studiile doctorale în cadrul Universității de Vest din Timișoara. Colaborez la proiecte de teatru și film cu Asociația TU ȘI EU, din Lugoj, dar în continuare voi participa la castinguri pentru a acumula experiență la proiecte din zona teatrului și a filmului. O să mă las surprinsă de ceea ce-mi rezervă soarta, care până acum nu m-a dezamăgit!

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.