Remus V. GIORGIONI
În vremea tinereții noastre, pe strada Gării funcționa cea mai elegantă coafură din oraș, supranumită „La Oglinzi”, după cele trei oglinzi ovale încastrate în tencuiala fațadei, pe un fond de sticlă vernil. Iar între ele, geamurile dinspre stradă, în număr de trei (mai existau două și către curte). Intrarea în unitate se făcea pe ușa actualului magazin „Șoimul”). În legătură cu toate cele ce urmează – întreg conținutul articolului – am stat de vorbă cu D-na Rodica Vădăsan, una din angajatele Coafurii. Dumneaei are și acum un cabinet de cosmetică în zonă, într-o curte dinapropiere.
Doamna Rodica a fost angajata Coafurii nr.5 între anii 1980 – 1986, după care unitatea a fost mutată vizavi de Dacia, împreună cu o frizerie – locație unde a funcționat o bună bucată de vreme. Dar între cele două răboaie, înainte de naționalizarea din anii șaizeci, coafura a fost proprietatea Doamnei Dora, care ocupa o locuință spațioasă în curte.
„La Oglinzi” avea, în primul rând, secția de coafură, apoi cosmetică și manichiură-pedichiură. Ca dimensiuni, salonul avea 10-12 metri pe patru, cu aliniamentul paralel cu strada. Iar către curte – vorbeam mai înainte de două geamuri – cabineteul de cosmetică și cel de manichiură-pedichiură. La coafură erau 8-10 coafeze pe tură – având la dispoziție 10 căști așezate pe partea stângă – și se lucra în două ture. La mijlocul salonului era un fel de pult lung, pe care coafezele își țineau ustensilele, iar pe peretele din dreapta erau oglinzile interioare (cele exterioare fiind, de bună seamă, numai decorative și constituiau reclama salonului.
„De multe ori mă amuzam cu colegele, ne spune doamna Rodica, văzând câte o trecătoare sau trecător făcându-și ochii sau mustața în oglinzile noastre dinspre stradă!”).
Manichiuristele lucrau două pe tură, fiind folosite și pentru spălarea părului doamnelor care veneau să se coafeze. Ele foloseau niște măsuțe mobile, pe care le plimbau prin salon, așezându-le în fața lor; cât timp doamnele trebuia să stea cuminți cu capul sub cască, la cerere, li se făcea și manichiura.
Alături de ele, mai munceau și două manichiuriste-pedichiuriste. Cabinetul acesta, alături de cel de cosmetică, se afla spre curtea interioară, cu cele două geamuri aferente. (Aici e nevoie să specific că doamna Rodica m-a dus în recunoaștere să-mi arate cabinetele, în forma lor actuală. Cu acest prilej, am putut vedea și două din scaunele care existau cândva în coafură. Le-aș fi fotografiat pentru dvs., dar acum arată altfel: înainte erau acoperite cu mușama, iar acuma sunt cu material textil). Din vechea „gardă” de coafeze, cu care doamna Rodica Vădăsan a fost colegă – unele din ele trecute la cele veșnice – , dumneaei își amintește de: Horvath Rozalia, Matei Genoveva, Gulyaș Ilona și dna Bolcoș. Iar dintre cele din următoarea generație, de: Takacs Maria și Radu Mariana.
În interiorul salonului de coafură lucra și doamna Liza Bogdan, care se ocupa cu remaiatul ciorapilor. Cât privește salonul de cosmetică, specialitatea interlocutoarei noastre, se lucra în două ture de câte trei. Iată și colegele doamnei Rodica Vădăsan: Borș Eva, Dumitru, Georgeta, Porcescu Maricica, Szilagi Camelia. Șefă de unitate era dna Dorina Grigore (soția directorului de la Cinema „23 August”). La vremea aceea, în Lugoj mai funcționau următoarele coafuri-frizerii: una vizavi de Universitatea Drăgan, alta în Complexul Comercial de lângă Poliție (există și astăzi), încă una la bariera Gării, alta în Cotu-Mic și alta pe Caransebeșului.
Lasă un răspuns