Inflația din două cifre împinge dobânzile în sus

Precizarea făcută în comunicatul de presă, ce a urmat deciziei de politică monetară a BNR care a majorat dobânda-cheie de la 2 la 2,5%, conform căruia inflația va trece de 10% începând cu luna aprilie, a avut ca efect imediat creșterea indicilor ROBOR, la valori care se mai înregistrau în urmă cu 8 ani.

Analiștii anticipează creșterea dobânzii-cheie în decembrie la 3,5 – 4%, ca efect al majorării preţurilor la gazele naturale şi ener­giei electrice dar și a semnalelor că marile bănci centrale sunt gata să înăsprească politicile lor monetare.

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a sărit joi de la 3,29 la 3,53%, valoare care nu a mai fost atinsă începând cu februarie 2014.

Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a urcat de la 3,43 la 3,71%. Indicele ROBOR la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase nivel interbancar, a urcat de la 3,56 la 3,87%.

Evoluțiile din piața monetară nu au avut efecte imediate în cea valutară, unde scăderea cursului euro s-a limitat de la 4,9459 la 4,9450 lei. Cotațiile au scăzut din nou pe piețele externe la un minim de 4,942 lei, iar transferurile din cea locală s-au limitat la 4,943 – 4,947 lei.

În așteptarea publicării datelor privind creșterea prețurilor din Statele Unite, fluctuațiile euro s-au limitat la culoarul 1,1413 – 1,1446 dolari, apropiate de cele de miercuri. În piața locală, cursul monedei americane a scăzut de la 4,3233 la 4,3218 lei.

Cursul francului elvețian a scăzut de la 4,6821 la 4,6803 lei iar cel al francului elvețian de la 5,8715 la 5,8656 lei.

Prețul gramului de aur a crescut de la 253,9364 la 254,6604 lei, după ce plasamentele în metalul galben au crescut, ca protecție împotriva inflației. Astfel, uncia a urcat la 1.831 – 1.836 dolari, mai mult cu aproape 3% față de sfârșitul lui ianuarie.

Media monedei poloneze s-a apreciat la 4,4879 zloți/euro, mai jos cu circa 2,5% față de sfârșitul anului trecut. Media celei maghiare s-a depreciat ușor la 353,52 forinți/euro, dar a câștigat aproape 4,4% comparativ cu finalul lui decembrie.

În ultimele trei zile, bitcoin stagnează în culoarul 42.800 – 45.400 dolari. Ether creștea joi la 3.160 – 3.280 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până joi la ora 14:00

Radu GEORGESCU

Urmărește-ne pe Telegram și Google News

Urmărește-ne pe Telegram și Google News

Fii primul care își dă cu părerea!

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.