Încă o sinucidere. O tânără de 25 de ani a intrat cu mașina într-un tir încărcat cu schele metalice

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Foto: IPJ Timiș

Un grav accident de circulație a avut loc, în noaptea de duminică spre luni, pe autostrada A1, în apropiere de Margina. O tânără în vârstă de 25 de ani și-a pierdut viața după ce mașina în care se afla s-a izbit violent de un tir. Victima a rămas încarcerată în urma impactului.

Accidentul s-a petrecut în noaptea de duminică spre luni, în jurul orei 23, pe autostrada A1, în apropiere de Margina, pe sensul de mers spre Lugoj. Un autoturism a lovit din spate un autotren care transporta schele metalice, iar în urma impactului o tânără a rămas încarcerată.

„La locul evenimentului au fost trimiși 8 pompieri din cadrul Stației Făget cu o autospecială de primă intervenție și comandă, o autospecială de stingere și un echipaj SMURD. În urma evenimentului, a rezultat o victimă (de sex feminin) încarcerată, în vârstă de aproximativ 25 ani. Victima a fost descarcerată fără semne vitale și declarată decedată de către medicul SAJ”, au transmis reprezentanții ISU Banat.

Din informațiile primite de anchetatori, se pare că este vorba despre o sinucidere, consideră LugojInfo.ro, care mai adaugă faptul că tânăra ar fi avut probleme în familie și le-ar fi spus rudelor despre planurile sale, înainte de a se urca la volan, însă, din păcate, nimeni nu a putut să o oprească la timp. Polițiștii au deschis o anchetă care vă lămuri împrejurările în care a avut loc accidentul.

„În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că o femeie, în vârstă de 25 de ani, a condus un autoturism pe banda 1, dinspre localitatea Margina spre Lugoj, iar la un moment dat a intrat în coliziune față-spate cu un ansamblu rutier, condus de un bărbat, în vârstă de 42 de ani, care se afla în mișcare pe banda 1 de circulație. În urma evenimentului a rezultat, din nefericire, decesul femeii, aceasta fiind singură în autoturism.

Conducătorul autotrenului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, cercetările fiind continuate în vederea stabilirii cauzelor producerii accidentului rutier”, au anunțat reprezentanții IPJ Timiș. (P. M.)

Foto: ISU Banat

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.