Încă 4,5 milioane de euro pentru Lugoj

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Urmărește-ne pe Telegram și Google News

Primăria Lugoj a pregătit do-cumentele ca să acceseze încă 4,5 milioane de euro, din Componenta 10 a Planului Național de Redresare și Reziliență, care reprezintă fondul local pentru dezvoltarea durabilă a localităților din România.

Este vorba despre bani pe care Lugojul îi primește pentru achiziția unor autobuze electrice, pentru stații de autobuz, pentru construcția de locuințe pentru tineri și pentru întocmirea de documentații urbanistice în format GIS. Consilierii locali au aprobat în ședința de marți proiectele întocmite de Primărie.

„Primăria Lugoj a ales să acceseze fonduri pentru achiziția a trei autobuze electrice, de mari dimensiuni, capacitate peste 105 locuri, pentru crearea de noi stații de autobuz, pentru un sistem de e-tiketing și pentru un sistem de monitorizarea transportului public la nivel de municipiu.

Dincolo de asta, din cei 4,5 milioane de euro, am alocat 2 milioane de euro pentru construcția de locuințe pentru tineri, circa 40-50 de apartamente. Mai avem bani și pentru întocmirea de documente în format GIS.

Aici avem noul PUG, unde am alocat și noi de la buget un milion de lei și o să mai primim 700 de mii, am introdus transformarea planului de mobilitate urbană și PUZ-ul dintre giratorii, care va asigura legătura între giratoriul de la centură și autostradă, de pe calea Timișoarei”,

a declarat Claudiu Buciu, primarul Lugojului. Vă reamintim că tot din PNRR, Primăria Lugoj a depus documentațiile ca să obțină fondurile necesare și pentru reabilitarea a 75 la sută din clădirile publice din oraș, majoritatea imobilelor în care funcționează școli fiind prinse în aceste solicitări.

Nicolae SILADE

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.