[Editorial] Pleacă ai noștri, vin ai noștri…

După treizeci de ani de democrație largă, de multe ori chiar lăbărțată și de capitalism de cumetrie, nu pot să mă mai entuziasmez la investirea unui nou guvern. Nu plâng nici după Dăncilă, cu toate că aparițiile ei m-au amuzat teribil. Sobrietatea noului premier anunță sfârșitul comediei pesediste și începutul unei drame, pentru că ceea ce va să vină cred că va alunga multora zâmbetul din colțul gurii. Cabalizarea peisajului politic este iminent. Va urma desigur o vânătoare de vrăjitoare și vechii jupâni vor fi schimbați cu alții, pentru că, nu-i așa: Pleacă ai noștri, vin ai noștri, iar noi ne uităm ca proștii! Nu sunt un pesimist incorijibil, ci mai degrabă un optimist ponderat, care știe că reformarea clasei politice numai prin măsuri democratice nu poate fi înfăptuită. După revoluție, francezii nu au desființat ghilotina și o bună bucată de timp i-au mai dat de lucru. Noi am ars etape istorice. Peste noapte am înlocuit tirania cu democrația, am devenit din comuniști, capitaliști, fără să ne coacem mentalitatea în focul evenimentelor. De trei decenii nu facem altceva decât să visăm o țară ca afară, dar numai asta nu ajută.

Dreptul la visare nefiind interzis, continuăm să visăm și să sperăm că acest guvern, Orban, va face ce trebuie în numele nostru. Dar orbanizarea va produce și schimbarea?  Așteptările sunt mari, promisiunile de asemenea, așa că urmează să vedem rezultatele. Trebuie însă să nu uităm că instituțile statului sunt excesiv politizate, că pesedismul a pătruns până și în măduva osoasă a acestei națiuni, în gena ei dominantă, iar dacă liberalii își vor permite derapaje și aroganțe s-ar putea să compromită grav și iremediabil guvernarea de centru dreapta. Poporul e nostalgic. Asumarea politică a unor mari proiecte nu este o garanție că în România lucrurile vor intra în viitorul imediat pe un făgaș normal. Se vorbește de repararea țării, sugerând că România este un fel de utilaj stricat. Figura asta de stil mă duce cu gândul la o căruță înglodată în noroaiele mioritice, cu vizitiul beat care-și biciuește mârțoagele costelive. Păi, măi frățicule, dacă  fantezia mea a luat-o razna nu e chiar așa de grav, dar dacă realitatea este CĂRUȚA, atunci, odată schimbat căruțașul, hrăniți mârțoagele până duduie pământul patriei sub copitele lor, asfaltați poteca și mânați flăcăi, că suntem în mileniul trei și râd toate curcile din Europa de țopăiala asta politică. Liberalii au o misiune aproape imposibilă. Această guvernare minoritară  seamănă cu un scenariu de film.  După ce, la plecare, coana Veorica le-a golit pușculița și le-a mai lăsat și mortul pe masă, mă întreb cu ce bani liberalii vor mai face parastasul? Pentru că nu trebuie să uităm că la parastas se dă și de pomană!

Dan TIMARU