Municipiul Lugoj va găzdui sâmbătă, 9 noiembrie, o nouă ediție a Concursului internaţional de culturism și fitness „Classic Florin Teodorescu”. Competiția, aflată la cea de-a XIV-a ediție, se va desfăşura, începând cu ora 17, în sala Casei de Cultură a Sindicatelor Lugoj, şi va reuni peste 40 de sportivi din Ungaria, Serbia şi România.
După cum a anunţat Florin Teodorescu, iniţiatorul acestui regal de culturism şi fitness, participanţii vor concura la categoriile: masters 40-50 ani, masters 50-60 ani, masters +50 ani, bodybuilding -85 kg, bodybuilding +85 kg, modele băieți, fitness mame, bikini model (două categorii de înălțime), body fitness, open culturism.
Câștigătorii vor fi recompensați cu diplome, medalii, trofee și premii surpriză. Concursul este organizat de către Clubul Sportiv „Florin Teodorescu”, din Timişoara.
Mircea ANGHEL
Descoperă mai multe la Actualitatea Online
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
Lasă un răspuns