
Am avut plăcerea de a o avea ca invitată, vara aceasta, în taberele de creaţie desfăşurate la Sviniţa şi Isverna, pe Cati, Ecaterina Schiwago, artist vizual timişorean, membru al Asociaţiei Regia Artistică Timişoreană, a cărei membru fondator este şi, de asemenea, membru al Filialei din Timişoara a U.A.P. Având un impresionant portofoliu de opere realizate în tehnici mixte, artista a participat la numeroase expoziţii colective începând cu anul 2007, deschizând şi câteva expoziţii personale care au consacrat-o pe scena artelor vizuale bănăţene.
Preocupată de anumite teme pe care le abordează cu multă atenţie, la care revine deseori pentru a continua ceea ce a rămas neîmpărtăşit, Ecaterina dă naştere unor serii de lucrări precum Povestea vaselor, unde se raportează la forma şi proporţiile unor opere preistorice, Fragment de memorie, titlul unei expoziţii personale deschise în anul 2015, în care direcţia este de resemnificare vizuală a unui artefact, a unui element, emblemă, pălăria bunicului care devine însemnul plastic de construcţie a spaţiului, Muzica şi dansul, unde surprinde tradiţii culturale sau bogătia cromatică a veşmintelor, Stând, în care subiectul este scaunul şi care, amplasat în diferite contexte, pe lângă imaginea plastică, vrea sa transmită o stare, aşezat pentru contemplare, suspendat, înghetat etc… de la Vezuviu la Pompei, subiectul fiind exprimat însăşi de titlu, artista prezintă o poveste în mai multe acte, lucrări în care fiecare vine în completarea celeilalte şi surprinde stări ale naturii, ale suferinţei umane, ale dezastrului, ale renaşterii vieţii, în unele lucrări operând cu simboluri plastice şi cu materie, parte din lucrări expuse în 2016 în cadrul expoziţiei „Noi 5 ”.
Sub ochiul Zeiţei este denumirea seriei de lucrări în care punctul de plecare îl constituie simbolul arhetipal şi impactul păunului în cultura diferitelor popoare, ca de exemplu puterea divină atribuită în cultura hindusă şi asiatică, resemnificată prin bunătate, frumuseţe, iubire, compasiune. Atrasă de maiestuozitatea acestei pasări, artista a dezvoltat o poveste în care subiectul este amplasat în contexte diferite şi primeşte diferite valenţe.
Distinsă cu Diploma de excelenţă la Bienala de artă din Taranto, Italia, în 2017, pentru lucrarea „Quo vadis I” sau cu nominalizare la premiu în cadrul Bienalei de artă Lascăr Vorel din Piatra Neamţ în anul 2018, artista are lucrări în colecţii publice, precum Muzeul de Artă din Timişoara sau în colecţii private din România, Germania, S.U.A, Luxemburg sau Olanda.
Costin BRĂTEANU
Descoperă mai multe la Actualitatea Online
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
Lasă un răspuns