Despre florăriile de azi şi viţeii (din grajdurile colectivelor) lui Ceauşescu. Şi nişte buclucaşe sârmuliţe verzi…

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Deşi e plină vară, se întâmplă un lucru ciudat. Reporterul nostru a tras o raită prin florării, ba a mai şi făcut imprudenţa să investească ceva bani în flori. (Că, de, cum medicii se mai îmbolnăvesc şi ei uneori, ziariştii au şi ei evenimente în familie. Iar de aceste mirifice flori depinde de multe ori pacea în familie, meniul zilnic – vasăzică: mâncarea caldă… ș.c.l.)

Nu vrem să dăm nume, nume de florării – aşadar trebuie să ne credeţi pe cuvânt de pionier: am păţit-o în mod repetat, nevoiţi fiind să marcăm vreo aniversare, cum ar fi: 4 (sau 40 de) ani  de căsătorie, că nu vrem să ne dăm de gol… Dar iată care este miezul problemei. După vreo zi-două de la aducerea acasă, buchetul cu pricina – aşadar floricelele componente – încep(e) în mod variabil să plece capul… Nu ştim exact, din ce motive: poate e modestie, sau altceva…

Dar când să băgăm noi de seamă – să trecem la observaţii pertinente -, iată că florile noastre erau legate cu nişte sârmuliţe verzi… (aviz amatorilor de flori!). Sârmuliţe menite să le ţină în viaţă. Iar pentru cei care s-au mirat foarte de amestecul viţeilor lui Ceauşescu în toată treaba cu florile – recunoaştem, am pus articolului un titlu ciudat! – iată care e explicaţia.

Viţeii din grajdurile CAP-urilor lui Ceauşescu erau cam leşinaţi: cam ca florile noastre lugojene din plină vară. Iar ca să-i ţină în picioare până trecea inspecţia Tovarăşului, lângă fiecare viţel era plasat câte un îngrijitor care să-l înghiontească în coaste, dacă cumva îi venea poftă de somn; sau să o pună de vreun leşin adevărat.

Ne pare rău de comparaţie – dar şi de banul aruncat: am ales cele mai mari şi mai frumoase gherbăruţe, 10 lei bucata (acum, în preajma lui 1 Iunie, ziua Copilului, când e plin câmpul de iarbă înflorită!). Şi cu ce ne-am ales/am rămas? Că, dacă ţineau o săptămână întreagă – sau, hai: cinci-şase zile – n-am fi comentat: florile sunt prin natura lor marfă perisabilă.

Iar cele relatate mai sus sunt numai cazuri excepţionale, când am dus florile acasă. Dar oare câte cunoştinţe, prieteni dragi sau iubiţi colegi am păcălit noi în acest fel fără să ştim?…

Că nimeni n-a a vut tupeul să strige după noi pe stradă, vezi că mi-ai adus nişte flori de tot… banatul! (În schimb, trebuie să recunosc că vreo două iubite m-au lăsat cu ochii în soare de când le-am dus în dar o floare… Iar cea de-a treia mi-a (acor)dat chiar papucii!!) Iar de atunci, pentru că tot e plin sezon, am început să culeg toţi macii de pe câmp, care nici ei nu ţin mai mult decât până-i aduci acasă; unii scuturându-se în chiar momentul astral al culegerii.

…Cu asigurarea că tot ce-am scris aici e adevărat, mai menţionăm şi remarca zâmbăreaţă a vânzătoarei (vânzătoarelor), la ieşirea din magazinele cu flori, cu buchetul falnic în braţe: Mai poftiţi pe la noi!…

Geo FURDEAN

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.