Luni, 29 ianuarie 2018, la Casa de Cultură a Municipiului Lugoj, Augustin Bercean, referent cultural al instituţiei mai sus-amintite, a susţinut o conferinţă de presă. Scopul acesteia a fost acela de a aduce la cunoştinţa celor interesaţi cele trei evenimente muzicale care vor fi organizate în luna martie a.c. Înainte de a vorbi despre acestea, amfitrionul “presarilor” a făcut o trecere în revistă a proiectelor consistente realizate în anul precedent, proiecte de a căror punere în scenă s-a ocupat personal.
A fost vorba de patru evenimente: Festivalul de blues din aprilie, Concertul lui Nicu Alifantis, luna octombrie, Gala de jazz din noiembrie, iar în decembrie, Live in the city. La toate cele patru, prin eforturi personale şi din dorinţa ca publicul meloman lugojean să se bucure de prestaţia unor artişti de valoare, aceştia au fost prezenţi la Lugoj. Dacă amintesc doar trei nume cred că v-am convins: Dean Bowman, Rareş Totu un chitarist de excepţie), Nicu Alifantis (actor, regizor, compozitor, interpret şi… cred că ajunge).
Dar iată care sunt cele trei întâmplări muzicale care se vor desfăşura în luna martie. Pe data de 9, va avea loc un concert alcătuit din două părţi. Una, constând într-un recital de chitară clasică susţinut de concitadinul nostru, Adi Sidoreanu, un tânăr foarte talentat aflat în plină ascensiune, iar cea de a doua, un concert de jazz, cu formaţia Adam Haraszti Project, din Ungaria, spectacolul numindu-se “De la clasic la jazz”.
Pe 20 martie, pe scena Teatrului “Traian Grozăvescu” din municipiul nostru, va evolua un cvintet argentiniano-român, format din trei argentinieni şi doi români. Analia Selis (nu mai trebuie nimic spus despre ea, cred) şi Mariano Castro (a mai fost prezent la Lugoj, anul trecut, cu prilejul Galei de jazz) sunt doi dintre componenţii părţii argetiniene a cvintetului. Spectacolul se va numi Argent Tango. În sfârşit, pa 29 martie, va avea loc Gala de blues, gală în care vor evolua două trupe, prima formată din arădenii Mario Florescu – percuţie şi Radu Rotaru- pian, proiectul lor numindu-se Trans Jazz (transpunere de piese de muzică clasică pe ritmuri de jazz), iar cea de a doua va fi Florin Giuglea Band .Aestea sunt numai acţiunile ce se vor desfăşura în luna martie. Debut primăvăratic, bogat în evenimente muzicale.
Mircea ANGHEL
Cautam moderatori de anunturi. Primiti plata pentru fiecare anunt moderat. Trebuie sa verificati anunturile pe care alte persoane le posteaza, apoi sa le aprobati afisarea in sistem. Nu este necesara experienta. Va invatam noi totul. Cereti detalii la adresa de email
pacurarucostica1963@gmail com