Cum arată grandiosul proiect turistic din Marea Roşie, al prinţului Mohammed bin Salman, [Galerie FOTO]

>

Un resort ce pune accentul pe biodiversitate şi protejarea naturii se află pe insula Shurayrah, din Marea Roşie. Lansat de prinţul moştenitor al Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman, acesta îşi propune să devină unul dintre cele mai ambiţioase din turismul regenerativ la nivel mondial.

Acesta face parte dintr-un lanţ de 90 de insule nedezvoltate de pe coasta de vest a Arabiei Saudite. Cu o formă naturală în formă de delfin, insula găzduieşte corali neatinşi şi un număr semnificativ de specii pe cale de dispariţie. Planul este conceput pentru a evita perturbarea habitatului insulei, precum şi pentru a include noi habitate create prin amenajarea teritoriului.

Propunerea prezintă, de asemenea, design-urile pentru cele 11 hoteluri ale insulei, care vor fi integrate în peisaj pentru a se potrivi cât mai bine cu elementele naturale. Proiectul va include o serie de plaje noi, iar construcţiile vor folosi materiale uşoare. Întreaga destinaţie va fi alimentată din surse regenerabile şi va fi susţinută de cel mai mare sistem de stocare a bateriilor din lume.


Descoperă mai multe la Actualitatea Online

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.