O poveste de dragoste mai ceva ca în poveşti
O familie din Rusia a decis să aibă cât mai mulţi copii, într-un timp rapid, aşa că singura soluţie a fost să apeleze la mai multe mame surogat. Acum, tânăra mămică are grijă de 11 copii, dar susţine că ar vrea să ajungă la peste 100. Alături de partenerul milionar, femeia încearcă să creeze un stil de viaţă benefic tuturor.
O rusoaică a dezvăluit că ea și soțul ei milionar intenționează să aibă până la 105 copii biologici, după ce au întâmpinat deja 10 copii în doar 10 luni, cu ajutorul mamelor surogat. Christina Ozturk, în vârstă de 23 de ani, originară din Moscova, și-a întâlnit soțul, Galip Ozturk, în vârstă de 56 de ani, în timp ce era în vacanță în orașul Batumi, din Georgia.
Ea era mamă singură când a decis să ia o pauză de la rutina zilnică, mergând în vacanţă. A născut-o pe fiica ei Vika la 17 ani și a declarat că cuplul a optat pentru ajutorul mamelor surogat, deoarece doreau să aibă rapid cât mai mulți copii posibil. Primul lor copil, Mustafa, s-a născut pe 10 martie 2020, în timp ce al zecelea s-a născut pe 16 ianuarie 2021. Mama celor 11 a dezvăluit că perechea a discutat despre a avea peste 100 de copii, spunând:
„Nu știu câți vor fi în cele din urmă, dar cu siguranță nu intenționăm să ne oprim la 10”. Christina, care insistă pe o rutină strictă de îngrijire a copilului, susține că cei mici dorm între orele 20:00 și 06:00 în fiecare noapte și că bonele familiei înregistrează fiecare detaliu în jurnale. Ea a spus că a fost dragoste la prima vedere când l-a întâlnit pe Galip, un magnat al imobiliarelor și transportului, originar din Turcia, și l-a descris drept „mentorul, îndrumătorul și prințul său din basme”.
Bărbatul a adăugat: „Ea are întotdeauna un zâmbet pe buze. E genul de soție pe care mi l-am dorit întotdeauna”. Femeia a spus că, în ciuda faptului că Galip era mult mai în vârstă decât ea și avea deja copii adulți, nu avea obiecții față de o familie numeroasă.
Mămica a declarat că inițial se pregăteau să aibă un copil în fiecare an, însă și-a dat seama rapid că nu este suficient. Aşa că au decis să folosească mame surogate. Statul Georgia a permis ideea de mamă surogat din 1997, atâta timp cât cuplul implicat este heterosexual și căsătorit.
Copilul care se naște merge automat la persoanele care au furnizat materialul genetic. Mamele surogat trec semnează acte înainte de a rămâne însărcinate, pentru a se asigura că sunt pregătite pentru provocare, adică renunțarea la copil atunci când se naște.
Descoperă mai multe la Actualitatea Online
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
Lasă un răspuns