Controale ample pe șosele, pentru combaterea consumului de alcool și droguri în rândul șoferilor

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Sub coordonarea Serviciului Rutier Timiș, polițiștii au desfășurat în 9/10.03.2023, în intervalul orar 18-02, controale ample pe șoselele din Timiș,  pentru prevenirea și combaterea consumului de alcool și droguri în rândul conducătorilor auto.

Cu acest prilej, au fost legitimate peste 900 de persoane și controlate 850 de autovehicule, fiind efectuate 783 de testări cu aparatul etilotest și 25 de testări cu aparatul drugtest. În urma verificărilor efectuate au fost aplicate 63 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 19.140 de lei, pentru nerespectarea normelor rutiere, conform O.U.G. 195/2002R și au fost reținute, în vederea suspendării, 14 permise de conducere, dintre care 5 pentru alcool. De asemenea, polițiștii au constatat 10 infracțiuni la regimul rutier, respectiv:

♦ 2 pentru punerea în circulație sau conducerea unui autovehicul neînmatriculat;

♦ 4 pentru conducerea unui autovehicul fără a deține permis de conducere;

♦ 2 pentru conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice;

♦ 2 pentru conducerea unui autovehicul sub influența substanțelor psihoactive.

„Recomandăm cetățenilor să respecte regulile de circula-ție, să circule cu prudenţă și să nu conducă autovehicule dacă au consumat băuturi alcoolice sau substanțe interzise”,

au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului Timiș, menționând că polițiștii timișeni vor continua să desfășoare activități de verificare în trafic pe principalele artere din județ, în vederea prevenirii și combaterii principalelor cauze generatoare de accidente.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.