
Pentru că suntem cenzurați pe Facebook,
ne poți citi pe Telegram și Google News
Potrivit proiectului noii legi a salarizării, pensionarii cu stagiul de cotizare mai mic de 15 ani vor putea alege între pensia minim garantată şi o indemnizaţie socială. Ministerul Muncii vine cu veşti noi pentru pensionari.
Cei care au un stagiu de cotizare mai mic de 15 ani vor putea alege între pensia minimă garantată, care va fi calculată pe baza contributivităţii, şi o indemnizaţie socială. Aproximativ un milion de pensionari primesc în prezent pensia minim garantată de 640 de lei.
„O noutate adusă de proiectul de lege este introducerea opţiunii pentru indemnizaţia socială minimă. Pensionarii aflaţi deja în plată, care au stagiul de cotizare sub 15 ani, vor putea opta între pensie şi indemnizaţia socială minimă, cu trei luni înainte de aplicarea efectivă a legii. Opţiunea se va face prin Poştă, cu formular pretimbrat primit de la Casa Naţională de Pensii Publice, pentru a evita cozile interminabile la ghişee”,
se arată într-un comunicat al Ministerului Muncii. Reprezentanţii Ministerului Muncii informează că pensionarii care au realizat stagiul de cotizare mai mic de 15 ani beneficiază de recalculare pe noua formulă, iar dacă suma rezultată este sub indemnizaţia socială minimă, ei opt opta pentru aceasta din urmă.
Pensionarii care nu optează în termen de trei luni rămân în plată cu suma rezultată din calculul pe baza contributivităţii.
„Din 2021, nu o să mai existe niciun pensionar care să aibă stagiul de cotizare mai mic de 15 ani, aşa cum există la ora actuală. Astfel, aceştia vor rămâne la pensia minim garantată de 640 de lei”, mai spun reprezentanţii Ministerului.
Începând din 2009, orice pensionar care are o pensie sub nivelul minim trebuie să primească cel puţin această valoare. Cei care se încadrează aici vor avea posibilitatea să opteze dacă acceptă să rămână în actualul sistem de pensii, însă doar pe baza contribuţiei fiecăruia, fără a mai primi vreun bonus de la stat.
N. SILADE
Descoperă mai multe la Actualitatea Online
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
Lasă un răspuns