Caz șocant la Lugoj. După o ceartă izbucnită la un botez, violare de domiciliu și distrugere prin incendiere

Share Button

Un bărbat din Lugoj a fost arestat duminică de către magistrații lugojeni, fiind acuzat de violare de domiciliu și distrugere prin incendiere, informează LugojInfo.ro.
Pompierii și polițiștii au fost anunțați duminică dimineața, în jurul orei 4, despre faptul că un incendiu a izbucnit pe strada Herendestiului, din Lugoj, în cartierul Mondial-Bocșei. Mai multe echipaje de salvare s-au deplasat la locul anunțat prin apelul la numărul 112. Incendiul a fost stins imediat, însă, în urma anchetei demarate la fața locului, pompierii au stabilit că incendiul a fost provocat. Polițiștii au preluat cazul și așa au ajuns la un bărbat.

În urma continuării cercetărilor, oamenii legii au stabilit că suspectul a participat la un botez care a avut loc la un restaurant de pe strada Buziașului, unde a intrat în conflict cu familia care organiza evenimentul. Omul s-a gândit să se răzbune și a mers acasă la cei cu care s-a certat, a forțat intrarea în locuință și a dat foc imobilului. Mai mulți martori au declarat polițiștilor că bărbatul suspectat că a incendiat locuința a fost plecat de la petrecere. Judecătorii lugojeni au acceptat probele depuse de polițiști și procurori și au decis arestarea bărbatului pentru 30 de zile.

240

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.