C.S.M. Lugoj – retrospectivă (II)

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

…După ce a disputat o primă partidă amicală (14 septembrie) în compania fostei campioane maghiare Bekescsaba BRSE, CSM Lugoj s-a deplasat la Cluj, la „Trofeul Centenarului Universitatea Cluj: 1919/2019” (20 – 22  septembrie). Alături de gazde s-au prezentat Lugojul şi Jaszbereny RK, echipă de primă ligă în Ungaria. În formulă aproape completă (au lipsit G. Popa şi P. Bărbulescu, prezente la reprezentativa sub 18 ani a României, locul şase la Campionatele Mondiale în Egipt), voleibalistele lugojene au plusat evident ca evoluţie faţă de primul joc din pregătiri, reuşind două victorii la Cluj şi, în consecinţă, au câștigat trofeul jubiliar al centenarului existenţei prestigiosului club ardelean. Mai în glumă, mai în serios, un lucru posibil o dată la… 100 de ani!

Debut în turneu s-a consemnat în fața clubului maghiar Jaszbereny RK, locul şase în campionatul trecut în ţara vecină. Formaţie care învinsese Clujul cu 3 : 2 în meciul inaugural, în prima zi. Un adversar cu tradiţie în volei, cu câteva sportive interesante, între care am remarcat coordonatoarea azeră Alishanova, brazilianca Ventura şi sârboaica Bulajic. În plus o poloneză, o ucrainiancă şi câteva voleibaliste maghiare relativ tinere. Meci pe care tehnicienii lugojeni au dorit neapărat să-l câştige, operând relativ puţine schimbări. Și au reușit, după un joc foarte bun.

CSM Lugoj – Jaszbereny R.K. = 3 : 1 (25:21, 25:23, 26:28, 25:22)

În meciul decisiv pentru trofeu, contra gazdelor (în care echipa noastră avea nevoie de două seturi), lugojencele au dus scorul la 2 : 1 la după trei seturi echilibrate, Clujul devenind un adversar redutabil în acest sezon după transferurile lui Miclea (Dinamo), Gagea şi Şipoş (Bacău). La 2 : 1, Segrt şi Grbic au operat schimbări, în teren rămânând dintre titulare doar extrema Tamara Ignjic şi libero-ul Adriana Popa. Şi, chiar dacă în a patra parte a jocului schimbările au cam dereglat ansamblul, setul cinci decisiv a fost adjudecat de o manieră spectaculoasă de mult mai tânăra echipă lugojeană, în care apariţiile aşa-ziselor rezerve au constituit frumoase surprize.

CSM Lugoj – “U” NTTD Cluj = 3 : 2 (25:23, 21:25, 25:21, 15:25, 15:8)

Două jocuri de pregătire necesare, adversari de calibru mediu, turneu reuşit, cu victorii de moral, înaintea startului intern din 2019. Lucrurile erau, însă, abia la început. În ultimul week-end înaintea startului sezonului oficial, voleiul a păstrat tradiţia organizării unui puternic turneu internaţional pe propriul teren, competiţia Cupa CSM Lugoj ajungând la ediţia a zecea. Cifră egală cu numărul consecutiv de apariţii ale Lugojului pe prima scenă, în pe-rioada 2010 – 2019. O competiţie puternică, aşa cum au fost multe din ediţiile anterioare, în care printre invitatele voleiului au fost formaţii campioane patru țări: Româ-nia, Serbia, Bulgaria şi Ungaria.

Au participat:

C.S.M. Volei Alba Blaj – de patru ori campioană naţională (2015, 2016, 2017, 2019) şi dublă câştigătoare a Cupei României (2017, 2019), echipă condusă de cinci ani de pe banca tehnică de antrenorul sârb Darko Zakoc – campion de 13 ori în Serbia şi de 6 ori în România (de două ori la Constanţa, de patru ori la Blaj). Club care a repurtat în ultimii doi ani în Europa succese imense pentru România, atrăgând Champions League Final Four la Bucureşti şi devenind vicecampioana Europei în 2018 și ajungând un an mai târziu în finala CEV Cup, a doua competiţie ca valoare pe continent. Cu sportive ca Silvija Popovic, Bianka Busa şi Maja Aleksic (campioane mondiale şi europene cu Serbia), Ioana Baciu, una din cele mai valoroase voleibaliste ale României, Bursac, Ninkovic, Stoltenborg sau Gamma, nume binecunoscute pe plan european.

Zeleznicar Lajkovac – campioana Serbiei, naţiune campioană mondială (2018, Japonia), europeană (2019, Turcia) şi vicecampioană olimpică (2016, Brazilia). Club important, exclusiv de volei, cu impact puternic în voleiul sârbesc în ultimii ani, începând cu 2013, când gruparea a fost oaspetele Lugojului la finala BVA Cup. După patru ani, echipa din micuţa aşezare a vestului (mai puţin de 20.000 locuitori) a devenit campioană a BVA CUP 2017 în Bosnia, oprind supremaţia formaţiilor turceşti şi calificându-se în Challenge Cup, unde a evoluat în două rânduri. Menţinerea sportivelor autohtone de valoare – posibilă datorită situaţiei financiare solide a clubului – a dus la preluarea supremaţiei în voleiul din Serbia de la Steaua Roşie şi Vizura Belgrad, Lajkovac adjudecându-şi atât campionatul, cât şi Cupa Serbiei.

Tabloul a fost completat de C.S.M. Lugoj şi „U” NTT Data Cluj, formaţii care au încercat să dea o replica solidă oponentelor cu un nivel evident superior. A fost însă, în primul rând o sesiune de evaluare a noilor achiziţii, antrenorii tuturor formațiilor rulând complet, cum e şi normal, garniturile aflate la dispoziţie, în perspectiva primului fluier al debutului noii ediţii de campionat în Divizia A 1.

Rezultatele complete ale turneului:                                                                                       

CSM VA Blaj – U NTT Data Cluj = 3 : 0 ( 25 : 11, 25 : 22, 25 : 11)

OK Zeleznicar Lajkovac – CSM Lugoj = 3 : 0 ( 25 : 17, 25 : 23, 25 : 22)

CSM VA Blaj  – OK Zeleznicar Lajkovac = 3 : 1 ( 24 : 26, 25 : 15, 32 : 30, 25 : 15)

CSM Lugoj – U NTT Data Cluj = 3 : 1 ( 25 : 14, 26 : 28, 25 : 15, 25 : 22)

OK Zeleznicar Lajkovac – U NTT Data Cluj = 3 : 1 ( 17 : 25, 25 : 9, 25 : 12, 25 : 21)

CSM Lugoj – CSM VA Blaj  = 0 : 3 ( 20 : 25, 16 : 25, 12 : 25)

Clasament: 1. CSM VA Blaj 9 p, 2. OK Zeleznicar Lajkovac  6 p, 3. CSM Lugoj 3 p, 4. U NTT Data Cluj 0 p. (va urma)

Dan H. BRUDIU

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.