Replay [short sport] Variante [short sport] Meciul decarilor în egalul-victorie

Share Button

Replay

A propos de TV, avem trei variante: ne adân-cim fricile și, după caz, depresiile la avalanșa de jurnale morbide întrerupte doar de publicitate,  urmărim canalele științifice sau cinematografice preferate și înainte, sau urmărim reluările pe care ni le propun televiziunile. O idee normală, bună. Cum s-a întâmplat în week-end. 1990, Italia: “Notti Magiche” sau, mai bine zis, “Un’estate Italiana”. În grupa B, la Napoli și Bari, campioana lumii, Argentina, vicecampioana europeană, URSS, campioana Africii în 1988, Camerun și, bonus, România ’90, una din frumoasele echipe ale fotbalului nostru:  Meci decisiv pentru calificarea ambeleor formații din faza grupelor.  I-am revăzut pe Silviu Lung, Mircea Rednic, Michael Klein, Ioan Andone, Iosif Rotariu, Gheorghe Popescu, Ioan Sabău, Gheorghe Hagi, Ioan Lupescu,  Marius Lăcătuş,  Gavril Balint, Dănuț Lupu, Dorin Mateuț, plus antrenor: Emerich Jenei. Dincolo, pumele Argentinei: Goycoechea Serrizuela, Simon, Basualdo, Olarticoechea, Monzon, Batista, Burruchaga, Caniggia, Diego Maradona, Troglio, Giusti, Dezzotti, cu selecționerul Carlos Bilardo pe banca tehnică.

Variante

Pentru locul întâi în grupă, ambele gru-pări au nevoie de victorie. Formația cameruneză (1-0 cu Argentina și 2:1 cu noi) e deja calificată, iar rușii au nevoie de o victorie la patru goluri contra africanilor, teoretic imposibilă (??), pentru a avea șanse în cazul în care meciul nostru nu se termină la egalitate. Pentru a egala la puncte echipa de pe locul trei în grupă și a trece mai departe la golaveraj. Și, să vezi minune, la circul San Nicola din Bari, armata roșie îmblânzește leii camerunezi, pe care-i trântește exact de patru ori în ridicol. Așa încât, la Napoli, pe San Paolo, se joacă, în același timp, cel puțin 85 de minute, cu cuțitele pe masă.

Meciul decarilor în egalul-victorie

În templul celui mai mare fotbalist al planetei, la Napoli, tribuna e alb-celestă. Maradona contra Hagi, În plus, 50.000 de argentinieni contra 1000 de români, după spusele lui Cristian Țopescu. Jocul e nesperat de frumos și deschis. Ne descurcăm (calitatea de bază a românului), chiar dacă, în ansamblu, sud-americanii ne sunt superiori. Încet însă, încolțește speranța. Hagi își arată clasa, tinerii (pe-atunci) Popescu și Lupescu impresionează prin calm și echilibru, Sabău prin inteligență de joc, Klein și Rotariu prin sacrificiu, ultimul având sarcina blocării lui Diego. Care e des  curentat și șchioapătă mereu. Luăm 3 cartonașe galbene (Hagi, Lupescu, Lăcătuș) în primele 30 de minute, dar menținem un ritm și un nivel ridicat de joc, cu personalitate. Și asta ne bucură (chiar și în reluare !). E clar, avem echipă, ne mai trebuie un  pic de noroc. Jocul se încinge și devine mai agresiv, iar magul Diego reușește un arc perfect din corner pentru fundașul Monzon: 1-0.  Mai sunt 30 de minute. Suntem pe locul patru, cel care nu trece de grupă. Camerunul s-a predat, dar un gol ne-ar duce pe doi, ar arunca pumele pe trei și pe ruși… la aeroport ! Lăcătuș, care a reușit, printre altele, să faulteze doi argentinieni în aceeași fază, nu renunță. Și, după șapte minute, Balint înscrie pentru 1-1 în poarta debutantului Goycoechea. Cel care avea să devină eroul Argentinei, ducând-o în finală după eliminarea la penalty-uri a Iugoslaviei și Italiei, tot la Napoli. Așadar, prin reușita cu capul (pletos) al actualului respectabil (chelios) Gavrilă Pele Balint, România trecea prima dată de faza grupelor la un Campionat Mondial. Capotând ulterior, după penalty-uri, cu modesta Irlanda. Frumoasă reluare. Oare ne va fi mereu dor de poveștile astea, din ’90, ‘94 și ‘98?

Dan H. BRUDIU

653

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.