Pentru că suntem cenzurați pe Facebook,
ne poți citi pe Telegram și Google News
Remus V. GIORGIONI
În afara Bisericii Sfântul Nicolae – din care a mai rămas doar turnul cu acelaşi nume – cea mai veche biserică din oraş este cea cu hramul Adormirii Maicii Domnului, cunoscută de noi ca Biserica cu Două Turnuri.
Clădirea reprezintă unul din cele mai importante monumente arhitectonice din Banat, în stil baroc – barocul bănăţean.
Construită în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea (1759 – 1766), biserica are următoarele dimensiuni: 43 de metri lungime, pe 21 lăţime şi 15 înălţime.
Cele două turnuri, de 57 de metri, au avut iniţial înălţimea de 40 de metri, la restaurare adăugându-li-se 17 metri.
Prima zugrăveală (molăreală) – presupunând şi pictura murală de deasupra s-a efectuat în anul 1764. (Mai este necesar să amintim şi de Catedrala Unită, clădită între 1843-1854).
Din cauză că vechea biserică, cea numită de noi, cu hramul Sfântului Nicolae, nu mai corespundea cerinţelor moderne şi numărului crescut de enoriaşi, elitele lugojene (îl amintim aici pe Tiberiu Brediceanu, cel care a apreciat faptul că Biserica cu Două Turnuri a fost de la început pentru Lugoj un focar cultural) au considerat că este nevoie de o biserică nouă, mai mare.
Care s-a şi ctitorit între anii 1759-1766, de către un consiliu parohial, în frunte cu Gavriil Gurean, prim-epitrop în faza începuturilor clădirii.
Biserica a fost construită după planurile – proiectul arhitectului Fischer von Erlach jr., constructor fiind J. Breitter din Timişoara.
Biserica are o navă unică, altarul este de formă treflată, cu cornişe proeminente şi capiteluri în stil ionic.
După incendiul devastator din anul 1842, în care s-au făcut scrum câteva sute de case, incendiu care a afectat din plin şi Biserica mare, a urmat o restaurare în trepte (etape) , care s-a încheiat abia peste o sută de ani, în 1944.
În anul 1934 au fost isprăvite turnurile – cele mai afectate, aproape dărâmate – care au fost înălţate.
Din vechea pictură a bisericii a mai dăinuit până în zilele noastre doar portretul ctitorului, „tabloul ctitoricesc”, aflat pe peretele vestic al naosului.
În anul 1932, toată biserica era zugrăvită, în afară de pronaos şi cafas, principalul pictor fiind Pavel Giurcovici.
Înainte de toate s-a refăcut exteriorul Bisericii, mai apoi trecându-se la reconstituirea picturii bisericeşti din interior, scorojită şi afumată din cauza incendiului.
(Dar restaurarea picturii murale este o adevărată epo-pee, din care nu vom putea reda decât o mică parte.)
Pictura murală de exterior a fost zugrăvită din nou abia în anul 1876, de pictorul Nicolae Popescu.
Clopotele au fost de asemenea şi ele reînnoite, atât clopotul cel mic, cât şi clopotul de foc.
Despre acest măreţ edificiu (vorbim de Biserica Cu Două Turnuri) s-a eprimat admirativ şi cunoscutul călător Ion Codru-Drăguşanu, care – aflându-se în trecere prin oraşul nostru – a declarat că a văzut la Lugoj o aşa biserică mare şi frumoasă, „cum nici în Bucureşti nu iaste!”.
O imagine-simbol a oraşului de pe Timiş. Între Milano şi Murano…
Biserica cu Două Turnuri apare pe sigla oraşului Lugoj – partea română (Lugojul german avea altă „pecete”).
Mai târziu – după 1795 – când Lugojul va fi oraş unic prin unirea celor două jumătăţi, cea română şi cea germană, imaginea unică a acestei biserici va apărea pe sigla oraşului.
Prin anii 1970, lugojeanul nostru de suflet, Iosif Constantin Drăgan, a sponsorizat, pentru ilustrarea hramului bisericesc, o icoană din mozaic, după proiectul cunoscutului pictor lugojean Victor Jurca.
Iar icoana „Adormirea Maicii Domnului” din interior, ulei pe pânză, are dimensiunile de 1,5/2,6 metri, fiind realizată de pictorul A. Demian, în interiorul baldachinului aflat deasupra iconostasului.
În afară de icoanele principale: „Bunavestire” (pe uşile împărăteşti – 1876) şi „Luarea de pe cruce”, de menţionat sunt şi „prăznicarele”.
Acestea sunt 24 de icoane mai mici pentru sărbătorile împărăteşti – câte două pentru fiecare mare praznic.
În vederea consolidării clădirii, la renovare s-a executat în exterior acoperirea pereţilor cu plăci de aramă.
Iar în interior, s-a afectuat repararea pardoselii şi consolidarea zidurilor de sprijin a bolţii, care prezentau fisuri.
Astfel încât, cu prilejul praznicului Adormirii Maicii Domnului, în anul 1944, Biserica a putut fi sfinţită, fiind renovată total şi restaurată.
Un incendiu devastator. Câteva cuvinte despre istoricul „turnurilor gemene”
În 9 iulie 1842 se aprinde o casă din vecinătatea clădirii Primăriei – numită pe atunci Casa Oraşului.
În numai câteva ore, un vânt puternic face ca întreaga Piaţă a Primăriei, cu clădirile de primprejur, apoi Prefectura, ambele biserici ortodoxe să cadă pradă flăcărilor.
De asemenea: capela greco-catolică, şcoala ortodoxă-română – în total 371 de imobile au fost mistuite de flăcări.
La puţin timp după producerea incendiului (după-masa, pe la ora 16) – primele care au luat foc au fost cele două turnuri ale Bisericii ortodoxe române („Adormirea Maicii Domnului”), construite în anii 1800-1806.
Până la miezul nopţii, ambele turnuri erau prăbuşite: mai întâi cel din stânga, apoi cel din dreapta.
După care a luat foc întreaga clădire a Bisericii, cu valoroasa pictură murală realizată de vestitul în epocă zugrav Ştefan.
Exteriorul Bisericii a fost reparat şi restaurat într-un timp relativ scurt, mai puţin turnurile şi interiorul cu pereţii scorojiţi şi pictura bisericească compromisă (situaţie care s-a perpetuat până la renovarea generală realizată între anii 1934-44).
În anul 1942, pictorul A. Demian a pictat din nou în întregime interiorul Bisericii. Marmura artificială şi capitelurile din interior au fost executate de sculptorul Carol Roth.
Dar, pentru că istoricul unei aşa mari şi importante biserici (văzută nu doar ca o clădire, ci şi ca „pietre vii”: număr de enoriaşi, succesiunea preoţilor-parohi etc.) presupune şi el o mai mare întindere de hârtie, ne vedem siliţi să ne oprim aici, promiţând cititorului pentru numărul următor continuarea articolului, cu perioada actuală a Bisericii.
Lasă un răspuns