Trebuie să reamintim că Alma Cornea-Ionescu emite aprecieri critice despre oameni pe care a avut prilejul să-i cunoască personal. Crescută în- tr-un mediu aristocratic și participantă, în dese rânduri, la manifestări specifice boemei bănățene, artista își etalează feminitatea printr-un ascuțit spirit de observație, care însă, depășind anumite granițe, o poartă spre zone care frizează bârfa și ocara. Astfel, deși simte măreția personalității lui Nicolae Iorga („istoric genial, om de știință cu reputație mondială, temperament combativ”), nu se abține să nu remarce spiritul său dominator, spiritul său contradictoriu și tendința de a-și impune punctul de vedere.
Ducându-și aprecierile mai departe, autoarea își asumă caracterizări mai nuanțate, răutăcioase chiar: „Orgolios și sensibil la laude, nu mai lăsa pe altul să vorbească, mânat, probabil, de ambiția ca numai el să fie în centrul discuțiilor. Cred că din cauza asta nu-l simpatiza toată lumea”. Altminteri, istoricul impunea respect prin uriașa sa personalitate: „Mândru ca un vultur bătrân, te copleșea cu personalitatea sa, te intimida, te dobora, creându-ți un complex de inferioritate”.
În același anturaj care-i prilejuise contactul cu Iorga, Corna-Ionescu făcuse cunoștință și cu Constantin Brăiloiu, un geniu al folcloristicii și etnomuzicologiei românești și universale, unul dintre cei mai titrați muzicieni români. După studii urmate la Conservatorul bucureștean, s-a perfecționat la Viena, Vevey, Lausanne și Paris, unde a obținut și doctoratul. Autor al unei opere monumentale, numit de André Schaeffner „geniu al metodei”, Brăiloiu a fost apreciat la superlativ de cei mai importanți muzicieni contemporani.
Cu amintirea tribulațiilor generate de încercarea de a urma studii de specialitate la Conservatorul din Cluj, Constantin Brăiloiu, doct, titrat al unor importante universități europene, un savant recunoscut pe plan internațional, îi apare Almei Cornea profund antipatic, arivist.
În încercarea de a-și justifica oarecum reticența în a-l accepta, mândra noastră lugojeancă perorează, în cascadă, fel de fel de acuze, demne de o șuetă de cabaret:
„Un om destul de antipatic, făcând pe cel mai «savant» folclorist al nostru. Cunoscând perfect limba franceză, ca toată boierimea din vechiul regat, a reușit să-și facă un prestigiu oarecare la Paris. Auzisem că acolo a întreținut o casă mare, cu un apartament luxos, unde a găzduit multe somități din lumea muzicală a Parisului. Era doar «băiat de bani gata», care, în timpul uceniciei sale în capitala Franței, își făcea doar legături, însă nu călcase pragul Conservatorului ca student. Totuși, a ajuns profesor universitar la Conservatorul din București, spre consternarea colegilor, neavând nicio diplomă, susținut însă de George Enescu. […]
Cele două conferințe pe care le-a prezentat la Timișoara, despre probleme de folclor, erau foarte slabe. Cred că aș fi făcut o conferință mult mai interesantă și mai documentată. […] Nu cred că a bătătorit vreodată drumurile plaiurilor românești, culegând melodiile poporului nostru cu competența lui Drăgoi sau a lui Tiberiu Brediceanu, despre care s-a pronunțat foarte neelegant și plin de dispreț, spunând în plină societate că aceștia fac «tinichigerie» în ale muzicii.
M-a consternat expresia aceasta vulgară. Deși pare să fi fost un îndemânatic al tehnicii componistice moderne, a învățat arta compoziției în particular la mari maeștri francezi, dar era mult prea leneș în a se dărui muncii de creație, pentru a îmbogăți arta componistică cu creații valabile”.
A consemnat:
Constantin-T. STAN
Urmărește-ne pe Telegram și Google News
Lasă un răspuns