Babilonie urbană! La 40.000 de mașini, Lugojul are doar 4000 de locuri de parcare

Share Button

Dan TIMARU

Fără număr… fără număr!

De la început, vreau să atrag atenția cititorilor că acest articol nu se referă la manele, ci la manelizarea normelor de conviețuire și a traiului civilizat, trai care se degradează galopant sub privirea indiferentă a celor care conduc destinele cetății. Lugojul seamănă tot mai mult cu un iarmaroc și nicidecum cu un oraș european, așa cum autoritățile pretind că ar fi. Pe an ce trece, problemele existențiale ale lugojenilor se înmulțesc, așa că pe drept cuvânt, le putem numi: fără număr, fără număr. Și aici vorbim și de mașinile (fără număr sau cu numere roșii expirate) parcate spre vânzare pe domeniul public.

Am cerut părerea șefului Poliției Locale, Florin Dumitru, pentru a înțelege ce se petrece cu adevărat în orașul nostru supraaglomerat și care ar fi viitorul lui,  referindu-ne strict la  circulație și la parcări.

„Părerea mea este că trebuie modi-ficate hotărârile Consiliului Local, privind gospodărirea localității, unde se impune să fie stipulate foarte clar reglementarea ocupării domeniului public și parcarea mașinilor. La ora actuală nu există așa ceva, drept pentru care noi nu putem acționa. Nu avem o lege pe care să o aplicăm. În altă ordine de idei, ar trebui reglementat la ce număr de mașini persoanele juridice vor fi obligate să aibă parcări private. Deci Consiliului Local este suveran în elaborarea legilor și tot el este cel care ar putea rezolva rapid și simplu această problemă. Dar cum pe domnii consilieri nu-i interesează acest lucru, situația este cea care se vede. Eu nu am cum să fac treaba lor. Există situații în care trebuie să mutăm o mașină care blochează o anumită activitate, dar noi nu găsim proprietarul. Mă refer la mașinile fără număr sau cu numere roșii expirate. Nu putem interveni pentru că nu există lege sau un contract cu o firmă specializată în ridicarea mașinilor abandonate sau parcate neregulamentar. Și nu există nici spațiu de depozitare al acestor vehicule. Deci Consiliul Local consideră că nu este necesar acest lucru. Mașinile despre care fac vorbire sunt de obicei fără număr sau cu numere expirate și nu am cum să știu cine este proprietarul. Nu avem o bază de date internațională. E greu să facem legătura între proprietar și mașină. În cazul unei contravenții, trebuie să plătească cel care săvârșeș-te contravenția. Nu putem  să fim siguri că proprietarul mașinii este cel care a parcat mașina în acel loc. În lipsa unei legislații clare și coerente, atât noi cât și colegii de la Poliția Națională nu avem cum să ne facem treaba. Despre mașinile parcate pe marginea drumului spre vânzare, vă pot spune că sunt aduse din Germania. Nu există niciun contract între cel care o aduce și fostul proprietar. Cumpărătorul face contract direct cu proprietarul, nu cu intermediarul”,

spune Florin Dumitru.

Pe strada Coloman Wallisch, există mai multe unități comerciale, dar numărul mare al mașinilor parcate de o parte și alta a străzii  incomodează activitatea. Blochează aproviziona-rea, iar clienții nu au unde parca. De asemenea, în zonă mai există și două stații, unde opresc autobuze și autocare pentru îmbarcarea și debarcarea călătorilor. În această aglomerație, există pericolul, în orice moment,  să se producă accidente.

„Pe strada Coloman Wallisch, există semne care interzic staționarea. Șo-ferii care nu le respectă vor suporta rigorile legii. Cele două stații unde opresc autocarele nu sunt inscripțio-nate legal. Conform Codului Rutier, ele sunt ilegale, fără marcaje pe carosabil. Sunt proprietatea primăriei și atât noi cât și colegii de la Poliția Națională nu putem lua măsuri. Cred că înțelegeți de ce. Atâta timp cât nu se vrea ordine, nu va fi ordine în oraș. Știți cum e: când nu se vrea, se poate!”,

afirmă șeful Poliției Locale.

Se pare însă că lugojenii nu se mai deplasează pe jos, cu toate că orașul nu se întinde pe distanțe mari. Șoselele sunt pline de mașini. O adevărată avalanșă de tablă alunecă din zori și până seara pe carosabil.

„Lugojul se întinde pe 7 kilometri care pot fi parcurși pe jos. Ăsta e tot orașul. Lugojeanul nostru, dacă ar putea, ar intra și în birt cu mașina. Mersul pe jos sau cu bicicleta se practică tot mai puțin. Nu putem impune nimănui modalitatea în care să se deplaseze. Iar ca să ceri disciplină, trebuie să oferi ceva cetățeanului. Iar noi nu avem alternative. Nu avem reglementată parcarea în zona centrală. Nu avem o zonă pietonală bine definită și, mai ales, nu avem un plan de optimizare a circulației rutiere în oraș. Orice om normal care conduce un oraș s-ar apleca asupra acestei situații și ar găsi soluții. Concluzia este simplă. Avem probleme, pentru că hotărârile Consiliului Local sunt din anul 2000. Ele nu sunt actualizate, avem doar 4.000 de locuri de parcare, iar numărul mașinilor este undeva la 40.000, iar dintre acestea 350 sunt fără număr sau cu numere roșii expirate. Acest oraș a fost făcut pe vremea căruțelor și a șaretelor. Noi avem o problemă care devine acută pe zi ce trece, dacă nu se iau măsuri. Dimineața, când ducem copiii la școală, sau la prânz, când îi luăm, orașul e cvasiblocat. Și nu numai atunci”,

avertizează Florin Dumitru, șeful Poliției Locale.

Din declarațiile șefului Poliției Locale, am înțeles că vinovați de această stare de fapt sunt consilierii locali. Ei ar trebui să adopte o hotărâre prin care să se stipuleze foarte clar reglementarea ocupării domeniului public. Referitor la această situație, am solicitat și părerea unor politicieni locali.

Claudiu Buciu, PNL: „Florin Dumitru are dreptate în felul său. E drept că inițiatorii unui proiect de lege pot fi consilierii locali sau primarul, dar cum majoritatea o deține PSD-ul, nu ai nicio șansă să impui ceva fără acordul lor. Dacă primarul nu vrea, vorbim degeaba. Eu m-am săturat să propun și să-mi fie respinse inițiativele. Devii ridicol la un moment dat, iar eu nu vreau să devin un Don Quijote care se luptă cu morile de vânt. Am soluții la redresarea situației semnalate, pe care le voi expune în campania electorală”, afirmă Claudiu Buciu, președintele PNL.

Liviu Brîndușoni, PMP: „Florin Dumi-tru, fiind candidat la funcția de primar, dă vina pe oricine, numai el să nu fie răspunzător. Lege nu a avut nici în privința gunoaielor? Lugojul e sufocat de gunoaie aruncate peste tot. A dat doar câteva amenzi, numai așa, de ochii lumii. Domnul Dumitru bate dealurile și câmpii politicii, probabil fiind deja în campanie electorală. Într-adevăr, nu avem o societate care să ridice mașinile, pentru că nu vrea primarul.  De patru ani vin cu fel și fel de propuneri care îmi sunt respinse. Eu cred că există o lege care să permită ridicarea mașinilor care staționează pe domeniul pu-blic,  dar nu se aplică. Eu am altă întrebare, de ce sunt lăsați samsarii de mașini să le vândă pe domeniu public? Fiecare mașină are expus un număr de telefon pentru contact, deci Florin Dumitru ar putea ajunge foarte ușor la acești comercianți. Dacă nu știe cine sunt cei care vând, să mă întrebe pe mine, că îi spun. Îi dau cu nume și adresă. Și mai am o remarcă la adresa lui. Până acum s-a certat cu primarul doar pentru banii care ar trebui să fie alocați polițiștilor,  dar nu l-am auzit să ceară o hotărâre pentru ridicarea mașinilor despre care face vorbire”, spune Liviu Brîndușoni.

Dana Țepeș, USR: „Există lege, dar nu se aplică. Întrebați primarul de ce nu dorește aplicarea ei. Legea nr. 421/2002 privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparținând domeniului public sau privat, al statului ori al unităților administrativ-teritoriale este în vigoare de la 5 iulie 2002”, afirmă Dana Țepeș.

Până când se vor găsi soluţii, lugojenii sunt nevoiţi să se confrunte cu stresul cotidi-an, cauzat de babilonia urbană. Uneori, am impresia că orașul seamănă cu un vapor în derivă și e firesc să mă întreb dacă mai e cineva la cârmă, pentru că, pe zi ce trece, apar probleme, fără număr… fără număr!

În numărul viitor, despre parcările de la Piață.

953

2 Comments

  1. Ca- poveste:
    – ai dreptate;
    – si tu ai dreptate;
    Cum se poate ca…
    – chiar si tu ai dreptate.
    Oricum, lasind gluma pentru alte ocazii, ceva-ceva se poate face, dar nu se poate rezolva in totalitate: Lugojul e prea „adunat” pentru a rezolva problema.
    NB,
    ca opinie personala, neimplicat in problema, doar ca sa ma bag in seama: Politia inca e „timida” cu dedicatie.

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.