Dan TIMARU
Iosif Benteu, meșterul în fața căruia
zăvoarele se deschid cu respect
Omul a simțit întotdeauna nevoia de a fi în siguranță, de a-și proteja bunurile, și astfel a inventat fel de fel de sisteme de încuietori. Primele încercări de a opri pătrunderea persoanelor străine în curte sau în casă au fost legarea ușilor cu o frânghie înnodată. În urmă cu 6.000 de ani, ușa era blocată cu ajutorul unui stâlp din lemn, așezat orizontal, al cărui capăt pătrundea într-un segment de lemn vertical, prevăzut cu pini care nu permiteau retragerea stâlpului. Cheia folosită pentru deschidere era confecționată tot din lemn și avea aspectul unei linguri plate, cu trei sau patru segmente verticale, ce aveau rolul de a ridica pinii și a deschide ușa sau poarta. Primele încuietori din fier au fost realizate de romani. Încuietorile au evoluat în timp și, odată cu revoluția industrială, tehnologia a progresat și apare astfel specialistul acestei meserii, lăcătușul.
O viață de om:
de la șperaclu și pilă, la cheia cu cip
Meșterul Iosif Benteu, omul în fața căruia zăvoarele se deschid cu respect, își deapănă amintirile:
„M-am născut în 1952. Copilăria mi-am petrecut-o la Jupani, județul Timiș, iar cele opt clase le-am absolvit la Sudriaș. Am urmat doi ani la liceul din Făget, după care m-am transferat la Brașov, la un liceu industrial. Am lucrat la Uzina Tractorul din Brașov, la secția sculărie, ca frezor pe mașini de copiat. Am lucrat și la un trust de construcții, ca tehnician la transporturi. Am stat la Brașov până în 1978, timp în care mi-am întemeiat și o familie. Pentru că fiul meu avea probleme de sănătate din cauza climei prea reci și umede, am fost sfătuit de medici să mă mut, și așa am ajuns înapoi în Banat, mai exact la Lugoj. M-am angajat la „Timișul”, ca maistru în producție.
În vara lui 1990, am plecat în Israel, într-o excursie, și de acolo, în Grecia, unde am lucrat doi ani și jumătate. În 1994 mi-am deschis un magazin mixt la Jupani, în casa părintească. La Lugoj, pe strada Gării, aveam un local dotat cu xerox și produse de papetărie, imprimate care în acea vreme erau la mare căutare. În 1996, m-am reprofilat pe lambriuri și podele melaminate. Montam podele și lambriuri pentru că cerința era mare.
„Am o trusă specială, pentru
care m-ar invidia orice spărgător”
Aveam două echipe cu care lucram. Din 2007, m-am stabilit în localul în care mă aflu și azi, continuând, până la un moment dat, cu lambriuri și podele, dar cu timpul afacerea a devenit nerentabilă și am decis să mă ocup doar de chei. Mai am și două copiatoare, pentru că în zonă se află tribunalul, primăria și notarii. Uneori oamenii au nevoie de copii după anumite acte, dar asta nu e activitatea de bază. Am extins afacerea cu chei. Mi-am cumpărat aparatură performantă, ca să fac față cerințelor. O mașinărie care clonează cipurile costă 3.000 de euro. Ca să nu mai vorbesc de tot arsenalul de care am nevoie în activitatea mea. Tehnologia avansează și trebuie să ții pasul cu ea. Am o trusă specială cu 60 de piese din titan, de proveniență americană, pentru care m-ar invidia orice spărgător.
Afacerea o voi duce mai departe, atâta timp cât mă vor ține puterile. Fiul meu este în America, așa că nu mai are cine să continue meseria familiei. Am un angajat, Medrea Ingrid Aurel, și nu pot să mă plâng că am duce lipsă de clienți. Ascuțim și foarfeci sau cuțite, așa că suntem utili lugojenilor din toate punctele de vedere”, își deapănă amintirile meșterul Iosif Benteu.
„Mă solicită Poliția sau Pompierii,
ca să descindă în apartamente încuiate”
„Sunt des solicitat să deschid uși ale căror proprietari au pierdut cheile sau pur și simplu li s-au blocat încuietorile. Mă solicită, de asemenea, Poliția sau Pompierii, ca să descindă în apartamente încuiate. Am participat la nenumărate acțiuni ale acestora. Cu ani în urmă, am fost solicitat de către Pompieri să deschid o ușă a unui apartament, deoarece proprietarul nu mai dădea semne de viață. Încercările mele au fost zadarnice, deoarece yala era cu blocajul tras. Un pompier a trecut din balconul unui vecin în balconul apartamentului despre care fac vorbire, a spart geamul și a pătruns în încăpere. Proprie-tarul murise în baie. Atunci mi-am dat seama că trebuie să mă perfecționez, pentru a putea deschide și sistemele de încuietori cu blocaj de siguranță. Și astăzi, am posibilitatea să deschid orice ușă.
Iosif Benteu, singurul „spărgător”
căruia păgubașul îi mulțumește
De multe ori, copiii mici, trântind ușa, își încuie părinții afară. O mamă disperată m-a sunat să vin de urgență, să o ajut să intre în casă. Am găsit-o plângând pe scări, în timp ce copilul țipa în casă. Era o jale ca în tragediile antice. Bineînțeles că am pus capăt suferinței și mama și-a îmbrățișat la scurt timp, copilul.
De fiecare dată când sunt chemat la domiciliul cuiva, ca să îi deschid ușa, mă conving că persoana este cu adevărat proprietarul imobilului respectiv. Îl legitimez sau întreb vecinii dacă omul e proprietarul. Am avut și cazuri în care, pe buletin omul avea adresa unde mi se cerea să deschid ușa, dar care nu mai era proprietarul apartamentului. Mai demult, o doamnă venită din Italia m-a solicitat să intervin. Pe actul de identitate era confirmată adresa, așa că m-am apucat de treabă. Am deschis ușa apartamentului și înăuntru am dat de o tânără beată sau drogată, care se învârtea năucă, aproape dezbrăcată în jurul nostru. Am înțeles că era prietena surorii proprietăresei. Nu am dat prea multă importanță incidentului, numai că după o lună, m-am trezit cu o doamnă care mă acuza că i-am spart încuietoarea de la ușă, în timp ce ea era plecată. I-am arătat declarația proprietarului, care nu era altcineva decât sora ei, dar care între timp pierduse titlul de proprietate, apartamentul figura pe numele doamnei care mă acuza că i-am violat domiciliul. Am schimbat yala și totul s-a terminat cu bine.
Cele mai dramatice intervenții ale mele au fost acelea în care am găsit persoane decedate, uneori în stare avansată de degradare. Să mori neștiut și neplâns de nimeni, fără o lumânare la căpătâi, este un lucru extrem de trist. Fiecare intervenție a mea are o poveste – unele povești sunt triste, altele vesele, așa cum e și viața noastră, a fiecăruia. Meseria mi-o fac cu plăcere. Mă simt util semenilor mei. Știu că au nevoie de mine și mai știu că eu sunt singurul spărgător de apartamente căruia păgubașul îi mulțumește”, își încheie povestea, Iosif Benteu.
Lasă un răspuns