Autostrada Lugoj-Deva pe ultima sută de metri

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Stadiul șantierelor de autostrăzi din țară: de la promisiunile celor 180 de kilometri deschiși în acest an, la scenariul celor doar 43 de kilometri care vor fi deschiși după șase ani de lucru

Aproape 43 de kilometri noi de autostradă vor fi deschiși traficului cu siguranță în acest an, două tronsoane de pe A1 Lugoj – Deva începute încă din 2013, asta deși la începutul anului autoritățile de la Trans-porturi promiteau 180 de kilo-metri. Acum, pe lângă cei 43 de km care ar putea fi gata chiar din iulie-august, Compania de Drumuri mai vizează încă 74 km, bazându-se pe promisiunile constructorilor.  Cu toate acestea, observatorii independenți spun că șansele ca alte tronsoane să fie deschise sunt aproape nule. Veștile bune? Trei noi șantiere au fost deschise în acest an și mobilizarea contructorilor e bună, iar până în decembrie ar putea începe construcția în teren pe prima secțiune din autostrada Sibiu – Pitești.

♦ În momentul de față în România se lucrează – cel puțin pe hârtie – la circa 194 de km de autostradă.

♦Singurele tronsoane de autostradă care, fără dubii, vor fi deschise circulației în 2019 măsoară circa 43 de km și sunt pe loturile 3 și 4 din A1 Lugoj – Deva. Autostrada e în lucru încă din 2013 și cele două tronsoane erau așteptate să fie gata și acum un an când autoritățile de la drumuri își făceau planurile.

♦ La începutul anului, autoritățile de la Transporturi, în frunte cu ministrul Cuc, promiteau ca până la finalul lui 2019 să fie deschiși traficului nu mai puțin de 180 de km de autotradă. Acum însă, previziunile au devenit mai reținute.

♦Pe lângă cele două tronsoane de pe Lugoj – Deva, Compania de Drumuri se mai bazează pe promisiunile constructorilor de pe alte patru loturi – în total 74 de km – că vor termina în acest an. Optimismul nu le este însă împărtășit și de experții independeți, care zic doar de unele bucăți că au șanse pur teoretice să fie deschise.

♦Trei noi șantiere au fost deschise în acest an: A7 Centura Bacău (16 km), A3 Borș – Biharia (5,3 km) și A3 Râșnov – Cristian (6,3 km). Dacă mobilizarea constructorilor s-ar păstra, iar unele aspecte birocratice (exproprieri, relocare utilități) s-ar rezolva rapid, șansele ca acestea să fie gata până la final de 2020 sunt bune.

♦ Până în decembrie ar putea începe construcția în teren pe prima secțiune de 13,7 km din autostrada A1 Sibiu – Pitești , urmând ca lucrările grele să înceapă de la primăvară.

Două loturi de autostradă, deschise

în sfârșit după șase ani de lucru

„În iulie și august Loturile 3 și 4 din A1 Lugoj – Deva vor fi gata. Le vom deschide pe amândouă circulației în același timp. Până se fac procedurile de recepție probabil nici nu va fi o lună diferență între ele”, a declarat Alin Șerbănescu, purtătorul de cuvânt al Companiei de Drumuri (CNAIR).

„Noi milităm să fie deschise cum sunt ele gata”, susține Ionuț Ciurea de la Asociaia Pro Infrastructura (API). „Nu are sens să ții închis un lot de autostradă care e gata chiar și o zi. Vorbim de siguranță până la urmă. Siguranța traficului desfășurat pe autostradă față de traficul care se desfășoară acum pe un drum național. Ne permitem să stăm cu loturi muzeu doar ca să sune mai bine că am deschis 43 de kilometri și nu 21?”, a declarat Ciurea.

Cu cele două loturi deschise, șoferii vor putea practic circula de la Sibiu până la granița cu Ungaria de la Nădlac pe autostradă, mai puțin pe o porțiune de circa 13 km între Holdea și Margina. Acolo va trebui realizată o secțiune de autostradă ce va conține o serie de tuneluri care să treacă prin dealuri, însă deși se știe de această situație de aproape șase ani, autoritățile de la drumuri nu au reușit să încheie un contract pentru proiect și execuție nici până azi.

Construcția tunelurilor pentru urși de pe autostrada Lugoj – Deva intră abia acum în faza de licitație

În 28 iunie 2019, CNAIR a transmis spre publicare în cadrul platformei de achiziții publice, SICAP, anunțul de participare aferent procedurii de atribuire a contractului “Proiectare și execuție lucrări pentru obiectivul de investiții Autostrada Lugoj –Deva (A1), Lot 2: km 27+620 – km 56+220 – Secțiunea E și finalizare Sectiunea D”.

Pentru atribuirea acestui contract, CNAIR a optat pentru utilizarea proce-durii de licitație restrânsă, procedura ce va fi derulată în două etape. Astfel, prima etapă va fi cea de selecție a candidaților în funcție de criteriile de selecție stabilite în cadrul Documentației de Atribuire, iar cea de a doua etapă va fi cea de evaluare a ofertelor depuse de candidații selectați și stabilirea câștigătorului în conformitate cu criteriul de atribuire stabilit în cadrul Documentației de Atribuire.

Obiectul contractului îl reprezintă proiectarea, execuția și finalizarea lucrărilor pentru obiectivul major de investiții Autostrada Lugoj –Deva (A1), Lot 2: km 27+620 – km 56+220, Secțiunea E și finalizare Secțiunea D în lungime de aproximativ 9,13 km, din care 2,13 km de tunel forat.

Conform condițiilor din Acordului de mediu a fost prevăzută realizarea a două tuneluri în cadrul Secțiunii E2 în contexul evitării problemelor de stabilitate și a impactului negativ cu implicații majore asupra mediului.

Lungimea celor două tuneluri va fi de aproximativ 2,13 km. Tunelurile vor fi formate din două galerii unidirecționale prevăzute pe fiecare cale de circulație cu platforma de 11,25 m din care parte carosabilă 2×3,75 m, banda de încadrare de 0,25 m, banda de urgență de 2,50 m și acostamente de 2×0,50m, la care se mai adaugă trotuare laterale 2×0,75 m.

De asemenea, tunelurile vor fi prevăzute cu galerii de evacuare în caz de urgențe, nișe de serviciu pentru amplasarea echipamentelor de securitate, instalații electrice, de ventilare, de stingerea incendiilor și echipament ITS.

Valoarea estimată a procedurii de atribuire este de 296.000.000 euro fără TVA.

Termenul limită de depunere al candidaturilor a fost stabilit pentru luna august 2019.

 

Stadiul șantierelor de autostradă în lucru:

 

A0 Sud Lot 2 (16,3 km) – Con-structor: Alsim Alarko (contractat în 2019) – Stadiu: 0%

A0 Sud Lot 3 (18 km) – Con-structor – Aktor-Euroconstruct (con-tractat în 2019) – Stadiu 0%

A1 Sibiu – Boița (13,2 km) – Con-structor: Porr (contractat în 2019) – Stadiu: 0%

A1 Lugoj – Deva, Lot 3 (21,14 km) – Constructor: Comsa (contractat în 2013) – Stadiu: 95%

A1 Lugoj – Deva, Lot 4 (22,2 km) – Constructor: UMB (contractat în 2013) – Stadiu: 97%

A3 Rășnov – Cristian (6,3 km + 3,5 km) – Constructor: Straco (contractat în 2017) – Stadiu: 5% (mai 2019 autorizație de construire)

A3 Iernut – Chețani (17,9 km) – Constructor: Astaldi-MaxBoegl (din 2017) – Stadiu: 64%

A3 Chețani – Câmpia Turzii (15,7 km) – Constructor: Straco (din 2017) – Stadiu: 23%

A3 Borș – Biharia (5,3 km) – Constructor: Trameco (contractat în dec. 2018) – Stadiu: 5%

A7 Centura Bacău (16,2 km de autostradă / 30 km în total) – Constructor: UMB (contractat în dec 2018) – Stadiu: 15%

A10 Sebeș Turda, Lot 1 (17 km) – Constructor: Impresa Pizzarotti (din 2015) – Stadiu: 70%

A10 Sebeș – Turda, Lot 2 ( 24,2 km) – Constructor: Aktor (din 2015) – Stadiu: 50%

(sursa: hotnews.ro)

 

 AL PRESS

 

 

 

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.