Asociația Elevilor din Timiș vrea să afle dacă se mai strânge fondul clasei sau al școlii în județ

Asociația Elevilor din Timiș și Consiliul Județean al Elevilor Timiș lansează un sondaj prin care să descopere în câte școli din Timiș se mai strânge fondul clasei sau al școlii.

Lipsa fondurilor necesare pentru funcționarea școlilor este o problemă care persistă în sistemul de învățământ din România, punând directorii, diriginții ori profesorii în postura de a cere bani elevilor.

„Fondul clasei” sau „fondul școlii” sunt două fenomene care au apărut ca urmare a finanțării necorespunzătoare a unităților de învățământ, însă colectarea fondului clasei/școlii este ilegală și se plătește.

„Cei responsabili pentru subfinanțarea școlilor sunt primarii, care au obligația să asigure fondurile necesare funcționării școlilor, prin finanțarea complementară, însă sunt multe cazuri când aceștia refuză să aloce fonduri suplimentare, din cauza dezinteresului acordat educației, cât și din cauza directorilor care aleg să nu deranjeze autoritatea locală dacă există această posibilitate de a cere bani elevilor.

Deși Constituția României subliniază caracterul gratuit al învățământului de stat, există mai multe situații în care elevii și părinții vin cu bani de acasă, iar acest fenomen trebuie să se oprească.

Fiindcă ne dorim să punem capăt acestui fenomen, am creat un formular destinat elevilor/părinților prin care ne pot înștiința privind această ilegalitate. Răspunsurile vor fi folosite în mod anonim în demersurile pe care le vom iniția în acest sens”, au transmis reprezentanții Asociației Elevilor din Timiș și Consiliului Județean al Elevilor Timiș.

Link-ul formularului este aici: https://forms.gle/dJaHMqJiHF9akGUL6

Urmărește-ne pe Telegram și Google News

Despre admin 6798 de articole
Nicolae Silade, poet și jurnalist

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.