Decizie CCR: Obligativitatea măştii de protecţie în aer liber este neconstituţională

Urmărește-ne pe Telegram și Google News

Curtea Constituțională a declarat, marți, neconstituțională o ordonanță de urgență din 2020, prin care se instituia obligativitatea purtării măştii de protecţie în aer liber.

Autoritățile nu mai pot impune masca în aer liber, iar angajatorii nu mai pot decide telemuncă fără acordul salariatului în starea de alertă, după ce Curtea Constituțională a declarat, marți, neconstituțională în ansamblu ordonanța de urgență 192 din noiembrie 2020, întrucât a fost adoptată cu încălcarea prevederilor referitoare la avizarea proiectelor de acte normative de către Consiliul Legislativ.

Ordonanța de urgență 192/2020 a modificat câteva articole din Legea 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, prin care au fost stabilite măsurile și rectricțiile care pot fi impuse în contextul stării de alertă.

Comunicatul Curții Constituționale:

În ședința din data de 15 februarie 2022, Curtea Constituțională, în cadrul controlului legilor posterior promulgării, cu unanimitate de voturi, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că este neconstituțională, în ansamblul său, Ordonanță de urgență a Guvernului nr.192/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr.55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, precum și pentru modificarea lit.a) a art.7 din Legea nr.81/2018 privind reglementarea activității de telemuncă.

Curtea a constatat neconstituționalitatea în ansamblu a Ordonanței de urgență a Guvernului nr.192/2020 întrucât a fost adoptată cu încălcarea prevederilor constituționale ale art.1 alin.(3) și (5) și art.79 alin.(1), referitoare la avizarea proiectelor de acte normative de către Consiliul Legislativ.

Curtea precizează că, prin efectul prezentei decizii, sunt eliminate din fondul activ al legislației, în condițiile art.147 alin.(1) și (4) din Constituție, doar dispozițiile cuprinse în Ordonanța de urgență a Guvernului nr.192/2020, în timp ce celelalte texte normative din Legea nr.55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 și din Legea nr.81/2018 privind reglementarea activității de telemuncă rămân în continuare în vigoare.

Decizia este definitivă şi general obligatorie.

Urmărește-ne pe Telegram și Google News

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.