Localitatea se situează în estul judeţului Timiş, la 13 km nord-vest de oraşul Făget. Toponimul provine de la antroponimul Bunea. Satul este situat de o parte și alta a pârâului Bunea care trece prin hotarul satului Pădurani, unde se unește cu pârâul Pădurani.
Se învecinează la nord cu județul Arad, la vest cu Dubești și Topla, la sud cu Pădurani și la sud-est cu Povergina. Potrivit tradiției, satul a fost întemeiat de către muncitori forestieri care, veniți din alte părți pentru tăierea pădurilor erariale din jur, s-au decis să se așeze pe aceste meleaguri.
În felul acesta, între proprietarul pădurilor erariare (Fiscul/Trezoreria) și muncitori s-a stabilit un fel de composerat (cum se precizează în cartea funciară), o coproprietate între cele două părți: muncitorii sunt stăpâni pe casă și pe celelalte constructii gospodărești, precum și pe produsele obținute de pe loturile individuale ce le-au fost repartizate, iar Statul/Fiscul rămâne în continuare proprietar pe întregul teren.
Formele inițiale ale denumirii așezării (Buhnia/Bahnea, 1440) sugerează ocupațiile noilor veniți: nu doar tăietori de lemne, ci și băieși, aici în sensul de a obține mangal, prin arderea mocnită a lemnului în bocșe. Ulterior, Fiscul a vândut, pe parcele, o parte din pădurile pe care le deținea și astfel în vecinătatea Bunei au apărut mai multe familii de proprietari de pământ și păduri.
Tradiția spune că în secolul al XVIII-lea localitatea se afla mai spre sud de vatra actuală, lucru confirmat atât de urmele fostelor case, cât și de toponimul „Părăul Bisericii”. Localitatea este atestată documentar în anul 1440, când regele maghiar Vladislav I donează lui Ioan și Mihai Országh cetatea Șoimoș și pertinenţele sale exterioare din care făcea parte și satul Bahnia (Bunea).
Originea românească este dovedită și de faptul că la 1597 jude era George Andrei. În același an, Sigismund Báthory donează localitatea lui Ștefan Török, în 1612 Gabriel Bethlen o donează lui Katalin Török, iar în 1620 ajunge în proprietatea marelui magnat Stefan Béthlen. La 1811, Ștefan Iovics, iar în 1830 Ioan Sivó și Neppel sunt proprietari ai localității.
De-a lungul anilor, localitatea a fost consemnată și în alte forme: 1440 Buhnia, Bahnia, 1554-1579 Bunya, 1597 Bunie, 1612 – pred. Bune, 1617 Bunye, 1690-1700 Bogna, 1717 Banna, 1828, 1851 Bunya, 1909 Bunea-Română, Românbunya, 1913 Bunya, 1925 Bunea Mare.
În 1554 Bunea făcea parte din nahia Mănăștiur și avea 10 case impozabile, în 1569, 12 case, în 1579, 13 case, în 1776, 76 case. În 1869 avea 121 de case și 646 locuitori, din care 639 români; în 1880 avea 119 case și 583 locuitori, din care 565 români; în 1900 avea 170 de case și 724 locuitori, din care 718 români; în 1910 avea 164 de case și 790 locuitori, din care 749 români; în 1930 avea 813 locuitori, din care 806 români; în 1992 avea 359 locuitori, toți români; în 2002 avea 315 locuitori, toți români; în 2011 avea 226 locuitori, din care 220 români.
Din punct de vedere administrativ, în secolul al XVI-lea făcea parte din districtul/nahia Mănăștiur, la sfârșitul secolului al XVII-lea făcea parte din districtul Făgetului, după instaurarea stăpânirii habsburgice aparținea districtului Lugoj și cercului administrativ Făget, în 1779 făcea parte din comitatul Caraș, plasa Bulci, în 1851 din plasa Făget, iar după 1881 din comitatul Caraș-Severin, plasa Mureș.
De la 1919 face parte din județul Caraș-Severin, plasa Birchiș, notariatul cercual Ostrov, împreună cu Bacamezeu, Bunea Mică (Ungară), Virișmort și Oștrov, iar după 1925 este comună în judeţul Severin, plasa Birchiș. După 1950 este comună în raionul Lugoj, regiunea Banat, având arondat satul Bunea Mică, iar după înființarea raionului Făget în 1952, o găsim arondată acestui raion.
După 1968 este sat aparținător al comunei Făget (din 1994 orașul Făget), județul Timiș, alături de Făget, Bătești, Begheiu Mic, Bichigi, Brănești, Bunea Mică, Colonia Mică, Jupânești, Povergina și Temerești.
Dacă despre prima biserică nu avem informații, știm că cea de a doua biserică amintită de tradiție a fost construită în anul 1790 și demolată în anul 1885. Biserica construită în 1886, tot din lemn lipit cu pământ, a fost demolată în 1975, și pe același loc s-a construit actuala biserică.
În 1791 funcționa o școală confesională la Bunea, unde învățau și copiii din Pădurani, învățător fiind George Mihailovici. Bunea și-a legat numele de momente importante din istoria Banatului: revoluția de la 1848-1849, Primul Război Mondial, revoltele anului 1918, reforma agrară din 1921, al Doilea Război Mondial etc.
În toamna anului 1918, la Bunea primarul a fost ucis, iar revolta locuitorilor nu a putut fi stăvilită nici de intervenţiile preotului şi învăţătorului din sat.
Mai mult, pentru a-şi salva viaţa şi aceştia au fost obligaţi să fugă peste păduri. În comuna Bunea Mare, înaintea reformei agrare, marea proprietate reprezenta peste 50% din întregul pământ al comunei, fiind proprietatea a doi moşieri, Ştefan Milkovitz (484 iugăre) şi Svetozan (661 iugăre).
Pe tabelul de împroprietăriri din 1921 sunt trecuţi 150 locuitori, cu loturi ce variau între 0,11-3,46 iugăre. Au fost împroprietăriţi definitiv 126 locuitori cu o suprafaţă de 70 de iugăre, iar 60 de locuitori au primit locuri de casă. 667 iugăre au fost repartizate pentru păşunea comunală.
Dumitru TOMONI
PS: Îi rog pe cei care au fotografii cu satul de altădată (cu școala, biserica, preoți, învățători, nunți, înmormântări, serbări școlare etc.) să-mi trimită fotocopii, pentru Muzeul de Istorie și Etnografie din Făget!
Lasă un răspuns