Fundația Culturală „Silviu Oravitzan” a fost lansată la CJ Timiș

În sala multifuncțională a Consiliului Județean Timiș, a fost lansată recent Fundația Culturală Silviu Oravitzan, al cărei președinte este conferențiar univ. dr. Mădălin Bunoiu. Fundația „Oravitzan” este un proiect realizat prin colaborarea dintre Consiliul Județean Timiș, Universitatea de Vest din Timișoara și Mitropolia Banatului.

La eveniment, care a fost și un omagiu adus maestrului Silviu Oravitzan, au participat reprezentanți ai autorităților locale și județene, demnitari, oameni de cultură, artiști, scriitori, jurnaliști, admiratori și prieteni ai maestrului Oravitzan. Importanța acestui demers a fost subliniată în alocuțiunile rostite de către Alin Nica, președintele Consiliului Județean Timiș, Claudiu Ilaș, directorul Muzeului Național al Banatului, Marcel Tolcea, de la Universitatea de Vest din Timișoara, prof. univ. dr. Gabriel Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest din Timișoara și Excelența Sa, Domnul Emil Hurezeanu, ambasador al României în Austria.

ÎPS Ioan Selejan, Mitropolitul Banatului, prin vorbele sale înălțătoare, a scos în evidență meritul deosebit al pictorului Oravitzan în promovarea artei românești, fără a face rabat de la cele impuse de cerințele respectării unor norme autoimpuse de a respecta și tradiția religioasă. În opinia înaltului ierarh, tot ce-a creat artistul este o permanentă căutare a luminii de dincolo de aparențe și este o operă a sacralității.

Cu acest prilej a fost anunțat faptul că, pe 30 iunie, va avea loc o amplă licitație cu opere de artă pentru a completa fondul bănesc, pus la dispoziția fundației.

Președintele Consiliului Județean, Alin Nica, a dat câteva detalii despre spațiul ce va fi pus la dispoziție fundației, unde din septembrie va fi vizibilă o expoziție permanentă cuprinzând lucrări ale maestrului. Această expoziție va fi, nu întâmplător, deschisă în ziua sărbătorii de „Înălțarea Sfintei Cruci”.

Silviu Oravitzan s-a născut în 4 octombrie 1941 la Ciclova Montană, județul Caraș-Severin. Are numeroase expoziții și lucrări de artă în muzee și colecții private din România, Marea Britanie, Franța, Germania, Suedia, Statele Unite și multe altele. Deși pare, la privire rapidă, a fi influențat de diferiți pictori abstracți din secolul XX, Oravitzan, de fapt, e considerat a-și avea rădăcinile în arta bizantină, în arta religioasă a Răsăritului creștin ortodox.


Descoperă mai multe la Actualitatea Online

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.