Activități de vară la Clubul Copiilor Lugoj

Elevii care doresc să-și petreacă vacanța de vară într-un mod productiv, să-și descopere noi pasiuni, dar și să lege prietenii o pot face la Clubul Copiilor din Lugoj, care propune o gamă variată de activități pentru a dezvolta abilitățile artistice și nu numai ale micuților. Anumite activități deja s-au încheiat, unele sunt în curs de desfășurare, iar altele urmează să înceapă. O activitate deja finalizată a avut ca temă infografia distractivă, unde au fost înscriși un număr mare de elevi. Săptămâna trecută, directoarea instituției, Simona Berghin, a realizat ateliere de de dezvoltare a creativității, iar în această săptămână profesoara Natalița Boeți pune talentul artistic al copiilor la încercare în atelierul de pictură pe sticlă. Surprizele nu se opresc aici. În săptămânile care urmează noi provocări îi vor aștepta pe elevii activi.

„Săptămâna aceasta avem tehnica picturii pe sticlă. Prima temă este pictura naivă, iar joi și vineri vom realiza decorarea unor obiecte, unde putem folosi diverse materiale. Tema este la alegere, iar tehnica este mixtă. Pentru următoarea perioadă avem probe de dans, im-provizație teatrală, iar ca activitate foarte mare avem Tabăra Internațională de Ceramică, coordonatori Simona Berghin și Tiberiu Olah, iar profesorii vor răspunde pentru organizarea activității în bune condiții. Pentru luna august avem partea a doua infografie distractivă a doamnei profesoare Deliana Cercega și atelierul robokids al domnului profesor Cristian Vida”,

a declarat prof. dr. Natalița Boeți, cooronatorul cercului de pictură-desen de la Clubul Copiilor Lugoj.
Elevii au răspuns prezent într-un număr surprinzător de mare. La unele ateliere, deși la început limita a fost de 20 de elevi, s-au înscris și câte 30. Atelierul de pictură este unul dintre ele. Mare a fost surpriza organizatorilor când au văzut că la anumite ateliere s-au înscris și copii din Timișoara, care au venit special la Lugoj pentru activitățile desfășurate la Clubul Copiilor. Activitățile de la Clubul copiilor se desfășoară, de regulă, în timpul săptămâni, între orele 9 și 13, iar listele sunt deschise și pentru alți copii activi și care doresc să-și consume energia într-un mod productiv. Activitățile organizate de Clubul Copiilor se desfășoară cu sprijinul Primăriei Lugoj și al Asociației Smart Kreativ.

Alina DAMIAN


Descoperă mai multe la Actualitatea Online

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.