Un elev din Lugoj a luat 10 la bacalaureat

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Emoții mari pentru absolvenții de liceu care au susținut bacalaureatul. Pe site-ul Ministerului Educatiei și la avizierele centrelor de examen au fost publicate luni, 8 iulie 2019, primele rezultate ale sesiunii de vară. În Timiș s-au prezentat la examen 4.150 de elevi. Dintre aceștia, trei au obținut medii de 10, unul fiind din Lugoj. Este vorba de Darian Vodă, elev la Liceul Teoretic Iulia Hasdeu, care a luat 10 pe linie. Dorian și-a propus să meargă la Polithenică, la facultatea de calculatoare și tehnologie a informației.

„Mă simt foarte onorat și foarte fericit, deoarece am cules roadele unei munci arătate în decursul a mai mulți ani, iar bacalaureatul a reprezentat pentru noi un test final care mi s-a părut destul de iluzoriu, în comparație cu testele finale, cu ghilimele de rigoare,  pe care le-am dat în anii precedenți. Pot să spun că m-am pregătit de când am început clasa a IX-a, în special la matematică și pot să spun că secretul reușitei este munca constantă, antrenamentul constant,  fără pic de pauză, sau pauze scurte, dar în același timp fără stres ca să nu avem probleme medicale și să putem reveni la activitățile normale, cum ar fi matematica, informatica și română”,

a declarat Darian Florian Vodă, elevul de 10 al Lugojului.

Alina DAMIAN

1 comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.