7 lucruri esențiale pentru orice școlar

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Sursa foto: https://pixabay.com/ro/photos/b%C4%83ie%C5%A3i-copii-fericit-%C5%9Fedin%C5%A3%C4%83-286245/

Copilul tău trebuie să fie bine pregătit pentru începerea școlii, din toate punctele de vedere, pentru a se adapta mai ușor noii provocări, mai ales dacă va fi în clasa I. Cum o schimbare îl poate lua prin surprindere, este indicat să îi explici, din timp, de ce îi va plăcea la școală și de ce are nevoie, pentru a fi un elev model.

Mulți copii sunt speriați de ideea de a merge la școală tocmai pentru că reprezintă o noutate pentru ei. De aceea, pe lângă a avea o discuție cu ei, psihologii recomandă să faceți o listă cu lucruri necesare și să mergeți împreună la cumpărături, cât mai din timp. Astfel, îi va fi mai simplu să accepte că va avea un  program diferit din toamnă.

Iată, așadar, ce să-i cumperi copilului tău pentru a se obișnui și a îndrăgi ideea că va deveni școlar:

Un birou în camera lui

Deși poate că nu pare foarte important, mai ales în primul an de școală, un birou îl ajută pe cel mic să fie foarte organizat și ordonat, pe lângă faptul că va fi locul în care își va face temele. Astfel, biroul ar trebui să fie primul lucru cumpărat, pentru a simula experiența de la școală. Stând pe scaunul de birou, se va obișnui să aibă o postură a corpului corectă.

Ghiozdan de calitate

Indiferent ce alegi între ghiozdan, troler sau rucsac, ar trebui să fie unul rezistent, impermeabil și, bineînțeles, potrivit ca dimensiune cu vârsta și dezvoltarea fizică a copilului. Foarte important este, totodată, ca un ghiozdan să nu depășească 15% din greutatea viitorului școlar.

Penar complet

Un stilou bun, câteva rezerve de cerneală, creion, ascuțitoare, gumă de șters, riglă, carioci și orarul sunt toate lucrurile pe care un elev ar trebui să le găsească în penar. Acesta ar trebui să fie dreptunghiular și să aibă compartimente pentru fiecare obiect. Astfel, copilul tău va învăța să le aranjeze ordonat.

Caiete și coperți

Nelipsite din ghiozdanul unui elev, caietele trebuie cumpărate în funcție de materiile din orar. Așa că, dacă nu știi exact, din anii anterior, ce tipuri de caiete speciale să cumperi, așteaptă ședința cu părinții organizată de învățător sau diriginte. Coperțile, care nu pot fi scoase din ecuație pentru că protejează caietele, ar trebui luate odată cu celelalte rechizite.

Acuarele și bloc de desen

O opțiune bună pentru a stimula creativitatea și în vacanțe, acuarelele sunt, de asemenea, elemente importante într-un ghiozdan complet pentru elevi, indiferent de anul de învățământ. Cât despre blocul de desen, alege-l în funcție de mărimea ghiozdanului.

Echipament pentru ora de sport

Chiar dacă nu face un sport în mod regulat, în afara grădiniței sau a școlii, copilul tău trebuie încurajat să fie activ la ora dedicată în programul școlar. Iar, pentru a înțelege mai bine avantajele sportului, cumpără-i un echipament special, format din trening și pantofi sport lejeri, dar făcuți din materiale rezistente, și tricouri tehnice prin care este eliminată transpirația.

Soluții pentru o igienă minimă

Un recipient cu săpun lichid, un pachet de șervețele uscate și unul de șervețele umede ar trebui să aibă orice elev în ghiozdanul sau trolerul lui, pentru le folosi oricând are nevoie. Chiar dacă în băile multor școli există săpun, este mult mai sigur să îl folosească pe cel din ghiozdan. Este și o metodă eficientă de a învăța cât de importantă este menținerea mâinilor curate.

Acum că știi cum organizezi eficient ghiozdanul copilului și de ce sunt importante și alte lucruri, cum ar fi echipamentul de sport și un birou, poți achiziționa, din timp, tot ceea ce este necesar pentru noul an școlar. De asemenea, nu subestima importanța pregătirii mentale a copilului privind începerea școlii, mai ales dacă are între 6 și 12 ani. Spune-i câte lucruri frumoase poate face cu toate rechizitele cumpărate și vei vedea rezultate impresionante!

Despre admin 6589 de articole
Nicolae Silade, poet și jurnalist

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.