500.000 de lei au fost alocați de la bugetul local pentru sprijinirea refugiaților

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Pe lângă numeroasele donații făcute de lugojeni la apelul organizației locale a Uniunii Ucrainenilor din România, și autoritățile locale s-au mobilizat pentru sprijinirea refugiaților ucraineni.

Astfel, Consiliul Local Lugoj a aprobat, în unanimitate, în ședința din 28 februarie 2022, alocarea sumei de 500.000 de lei din fondul pentru situații de urgență al municipiului Lugoj pentru sprijinirea refugiaților care vor alege să vină în Lugoj.

Fondul pentru situații de urgență este destinat pentru finanţarea unor cheltuieli urgente sau neprevăzute apărute în cursul exerciţiului bugetar, pentru înlăturarea efectelor unor calamităţi naturale, precum şi pentru acordarea unor ajutoare către alte unităţi administrativ-teritoriale în situaţii de extremă dificultate, la cererea publică a primarilor acestor unităţi ori din iniţiativă proprie.

După cum anunțat primarul Claudiu Buciu, banii vor fi destinați în principal pentru cazarea și hrana refugiaților, dar și pentru alte nevoi. „Suntem o comunitate multietnică. Am demonstrat de fiecare dată că ne putem mobiliza exemplar atunci când cineva a fost la nevoie.

Am inventariat toate locurile de cazare disponibile în municipiul Lugoj pentru a adăposti refugiații. Am identificat și persoane care și-au arătat toată disponibilitatea pentru a fi translatori.

Ne organizăm pentru a asigura copiilor refugiați cursuri în instituțiile de învățământ din Lugoj, cu cadre didactice vorbitoare de limba ucraineană. Am început discuțiile și pentru organizarea unei acțiuni de donare de sânge pentru persoanele rănite în conflictul din Ucraina”, a anunțat primarul Claudiu Buciu.

Urmărește-ne pe Telegram și Google News

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.