Ziua Educației, sărbătorită la Școala Gimnazială Balinț

Urmărește-ne pe Telegram și Google News

Anul acesta, Ziua profesorului marchează împlinirea a 73 de ani de la semnarea Declarației Universale a Drepturilor Omului care a recunoscut educația ca drept fundamental. Iar tema stabilită de UNESCO pentru această zi amintește comunității globale despre faptul că „dreptul la educație înseamnă dreptul la un profesor calificat”. Ziua Educației se sărbătorește în peste 200 de țări.

Pentru că data de 5 octombrie 2021 este declarată zi liberă, elevii de la Școala Gimnazială Balinț au desfășurat activitatea extracurriculară  dedicată acestei zile cu o zi înainte. S-au desfășurat activități în care s-au prezentat o parte din disciplinele  studiate: limba română, matematică, tehnologia informației și comunicării, geografie,  istorie, biologie, ed. muzicală, ed. fizică.

Fiecare clasă împreună cu dirigintele sau învățătorul au arătat celorlalți  colegi din celelalte clase cât de frumoasă e materia pe care o îndrăgesc și o reprezintă. S-au făcut pancarte cu sloganuri dedicate educației pe care elevii le-au citit celorlalți participanți.

S-a discutat apoi despre importanța educației în viața tuturor. Toate activitățile s-au desfășurat outdoor, din cauza situației epidemiologice prin care trecem. La final, elevii au urat ,,La mulți ani, tuturor dascălilor!”

Tot în această zi, Organizația Nonguvernamentală ,,Educația la sat” a ales să doneze celor 12 elevi defavorizați ai școlii ghiozdane utilate. Conducerea unității de învățământ mulțumește tuturor donatorilor.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.