Whittier, orașul american în care toți cetățenii locuiesc în aceeași clădire

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Oraşul Whittier din statul american Alaska i-a reunit pe aproape toţi rezidenţii în aceeaşi clădire cunoscută sub numele de Begich Towers. Este un bloc cu 14 etaje, în care funcţionează şi o clinică, o secţie de poliţie, o biserică şi un magazin.

Jenessa, o tânără care locuieşte aici  spune:

„În subsolul clădirii avem un tunel care face legătură cu şcoala, care este peste drum. 318 de oameni locuiesc aici.”

Jenessa, care locuiește în oraş de şapte ani, a spus care este istoria aşezării.

„Whittier a existat încă din anii 1940, a fost construit în preajma celui de-Al Doilea Război Mondial şi a fost bază militară. După război, mulţi au plecat, dar oraşul a avut o populaţie destul de mare până la cutremurul din 1964.

Whittier avut de suferit în urma acestui cutremur, iar cei mai mulţi oameni au plecat. Una dintre clădirile de aici, care era o cazarmă militară, a fost abandonată.

Aici nu există case, pentru că nu poţi cumpăra nicio proprietate. Mai toate sunt deţinute de compania de căi ferate. Aşa a ajuns lumea să locuiască în aceeaşi clădire: nu se poate să cumperi teren pe care să construieşti o casă”.

Tânăra a mai spus că în bloc se pot cumpăra apartamente sau se pot închiria. Jenessa a mărturisit că sunt foarte puţini tineri în oraş. Cea mai bună prietenă pe care o are locuieşte cu un etaj mai sus.

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.