Volei în Europa: CEV Volleyball Challenge Cup

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Optimi de finală – tur: CSM Lugoj – THY Turkish Airlines Istanbul 0-3 (20:25,19:25,18:25)

În primul rând, am asistat împreună cu cei peste 1.000 de spectatori din Sala Sporturilor la un eveniment de marcă pentru voleiul din municipiu și pentru reprezentarea sa în premieră internațională în marea performanță. Un joc la care Lugojul a îmbrăcat din nou haine de gală, iar suporterii au fost, așa cum anticipam, la înălțimea evenimentului.

S-o spunem din start, după eliminarea clubului ceh Dukla Liberec în șaisprezecimi, am fi putut avea noroc de un adversar mai accesibil în optimi, în competiție rămânând și reprezentante ale Austriei, Sloveniei, Elveției, Finlandei și Greciei, cu care șansele noastre ar fi fost, evident, mult mai mari. Așa însă, confruntarea cu reprezentanta celei mai tari ligi continentale (Turcia, cu trei cluburi direct calificate în Champions League), gruparea feminină Turk Hava Yolari (Turkish Airlines) Istanbul, a fost teoretic  dezechilibrată, diferența dintre cele două grupări spor-tive fiind, valoric, considerabilă.

Cu un staff tehnic/organizatoric compus din două-sprezece persoane (antrenor coordonator, patru antrenori asistenți, preparator fizic, doi fizioterapeuți, scouter, responsabil de presă, team manager, preșe-dinte), pe bancă cu unul din cei mai importanți teh-nicieni din voleiul european, italianul Marcello Abondanza, lotul oaspetelor a aliniat în Banat nume cunoscute în voleiul mare, dintre care s-au detașat coordonatoarea turcă Ozge Kirdar, centrala belgiană Freya Aelbrecht, extremele Anne Elise Buijs – jucătoarea actualmente  cea mai bine cotată a echipei (Olanda) și Madison Rishel (SUA), libero-ul turc Berin Iildirim plus, căpitanul echipei și vedeta lotului, cehoaica Aneta Havlickova, câștigătoare multiplă a CEV Cup și desemnată cea mai valoroasă a competiției, campioană în Italia (cu Busto Arsizio) și Turcia (cu Fenerbahce).

După ce a reușit să câștige în acest sezon toate cele șase partide oficiale internaționale pe care le-a disputat (3:0 cu Dinamo București și 3:0 cu Zeleznicar Lajkovac în BVA Cup, 3:0 și 3:1 cu Diamant Kaposvar, 3:0 și 3:0 cu Ibsa Las Palmas), echipa turcă a primit miercuri în Sala Sporturilor o replică, opinez, cel puțin onorabilă din partea voleibalistelor lugojene.

Greu de trecut impresionantul blocaj din terenul turc, unde nu mai puțin de nouă voleibaliste măsurau peste 1,85 m, dintre care cinci peste 1,90 m! De aici o medie de talie de 1,87 m a lotului turc, față de cea de 1,81 m a celui lugojean (excluzând postul de libero). Totuși, au fost multe faze foarte disputate și aplaudate, în care combinațiile Dianei Balintoni cu atacantele sale au reușit să țină un relativ echilibru în joc, până spre finalurile de set. Cele 12 puncte aduse de Nina Kocic, 8 ale Tamarei Ignjic și Daianei Roman, 6 ale Laurei Petria, 5 ale Andreei Petra și unul al Georgianei Popa au fost compensate de reușitele formidabilei Havlickova – 26 puncte, secondată de Albrecht (10), Buijs și Rishel (5). Apărări kamikaze, mingi spectaculoase, Abbondanza pus în dificultate în câteva rânduri, însă victorie nor-mală a oaspetelor Lugojului care pune clubul turc în postura de mare favorit la calificare.

„Victoria cu 3-0 e importantă, e un rezultat mare. Româncele au stat bine în teren, au fost luptătoare, știam de la meciurile lor din campionat și de la cel anterior din cupă că au atitudine bună. Eram sigur că nu va fi ușor, că va fi luptă pentru puncte și am pregătit asta. Nu am jucat un volei extraordinar, dar am avut un mental adaptat la condițiile de joc. Și vă spun că nu a fost un succes facil. Oamenii din tribună, aproape de terenul de joc, au fost implicați și au susținut echipa. Lugoj nu are multe străine, dar are putere să lupte și să joace foarte bine pe propriul teren.  În concluzie, suntem foarte mulțumiți de rezultat”,

a fost una din declarațiile de final ale lui Marcello Abbondanza.

Cuvinte relevante de la un gigant al voleiului mondial în legătură cu episodul trei al aventurii europene a Lugojului, care spun mai multe decât considerațiile noastre…

Oficiali:  A1: Siarhei  Vaitsiakhovich (Belarus), A2: Bernard Valentar (Slovenia), Observator CEV: Gad Eizikovits (Israel).

Meciul retur are loc marţi, 4 februarie 2020, orele 18.00, la Istanbul.

C.S.M. LUGOJ:

coordonatori: 4. Diana BALINTONI, 5. Bianca ALBĂSTROIU, centrali: 14. Daiana ROMAN, 1. Andreea PETRA, 17. Andra BADIU-SAVU,  univer-sali: 10. Nina KOCIC (SRB), 7. Alexandra PANȚIRU, extreme: 15. Tamara IGNJIC (SRB), 11. Laura PETRIA, 6. Alexandra CAUC, 12. Georgiana POPA, libero: 13. Adriana POPA, 16. Patricia BĂRBULESCU.

Staff tehnic: Ugljesa SEGRT, Dragan GRBIC, Vasile CANEA, Viktoria FEDKO.

Turk Hava Yollari ISTANBUL:

coordonatori: 9. Ozge KIRDAR, 17. Nursevil GOKBUDAK, centrali: 6. Ceylan ARYSAN, 10. Nur YURTDAGULEN, 13. Busra SAHIN, 18. Freya AELBRECHT (BEL), universali: 4. Aneta HAVLICKOVA – cpt. (CEH), 16. Yasemin OZEL, extreme: 5. Seyma ERKAN, 7. Ada GERMEN, 11. Anne Elise BUIJS (HOL), 19. Madison LYNN RISHEL (USA), libero: 3. Berin IILDIRIM, 8. Funda BILGI          

Staff tehnic: Marcello ABBONDANZA, Daniele ALPI, Faruk FERAY DZANKOVIC, Mehmet YUCEL, Yunus OKAL, Selim KAYNAK, Korkan AYDIN, Omer ERTIK, Busra KILICLI.

Dan H. BRUDIU

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.