Volei Europa: Dublă calificare a României la C.E. 2019

Share Button

După un debut entuziasmant cu victorie în Spania, dar o evoluţie ezitantă pe propriul teren, în care au fost învinse dramatic – 2 : 3 –  în ambele jocuri de Spania şi Bosnia-Herţegovina, naţionala de volei feminin a României a reuşit in extremis calificarea în grupa F, în urma unei la fel de dramatice victorii obţinute în deplasare. La Lukavac, în meciul capital, într-o sală de 1600 de locuri plină până la refuz cu fanii gazdelor (care aveau ocazia să sărbătorească premiera istorică a calificării ţării gazdă la o ediţie de campionat european, echipa reprezentativă tricoloră (lipsită de una din principalele arme, Adina Salaoru, căpitanul echipei, accidentat), a revenit spectaculos când nimeni nu-i mai dădea vreo şansă, de la 1 : 2 la seturi, obţinând, în condiţiile date, o victorie uriaşă în setul cinci, decisiv. Prestaţiei excelente a Dajanei Boskovic (sora celei mai valoroase voleibaliste din lume, sârboaica Tijana Boskovic), care a punctat de 27 de ori, i s-a opus de această data forţa noastră nr.1, Ioana Baciu realizând 26 de puncte, din care 25 din atac ! Dacă secondanta Dajanei a fost centrul Edina Selimovic, voleibalistă la CSU Belor Galaţi, cu 13 puncte, în lotul tricolor Cristina Cazacu şi Nneka Onyejekwe, ambele cu 13 reuşite. Pentru echipa feminină a României anul acesta se va consemna a 12-a participare la un Campionat European, rezultatul maxim fiind medalia de bronz cucerită în 1963.

Lotul României în ultimul joc: Ioana Baciu (Blaj), Alice Kapelovies (Bacău), Nneka Onyejekwe (Blaj), Cristina Cazacu (Bacău), Adelina Ungureanu (Dinamo), Lorena Ciocian (Târgovişte), Roxana Iancu (Dinamo), Denisa Rogojinaru (Bacău), Georgiana Faleş (Bacău), Ariana Pârv (Dinamo), Diana Ariton (Dinamo), Mihaela Albu (Medgidia) şi Roxana Tucmeanu (Dinamo). În tricolor s-a aflat şi Andreea Petra ( actualmente Lugoj), accidentată în meciul victorios (3 : 0) cu Spania. Turneul final are loc în perioada 23 august – 8 septembrie (grupe în Turcia, Polonia, Ungaria şi Slovacia, finale în Turcia).

Dacă prezenţa fetelor la europene sau mondiale n-a fost, de-a lungul anilor, o surpriză, aceasta s-a consemnat în dreptul naţionalei masculine de volei a României, care a obţinut la rândul său calificarea la turneul final european. Aceasta a câştigat grupa din care au mai făcut parte Finlanda şi Danemarca, revenind după o pauză de douăzecişipatru de ani la un turneu final continental!

Lotul României: Adrian Aciobăniţei (VFB Volleyball Friedrichshafen, Germania), Cristian Bartha, Andrei Spînu, Mihai Gheorghiţă şi Rareş Bălean (CSVM Zalău), Marian Bala, Gabriel Cherbeleaţă, Claudiu Dumitru şi Gabriel Ghionea (CSM Bucureşti), Laurenţiu Lică, Bogdan Ene şi Răzvan Olteanu (SCM U Craiova), Liviu Cristudor ( Arcada Galaţi) şi Vlad Kantor (CS Unirea Dej). Turneul final masculin se dispută între  13 şi 29 septembrie (grupe în Franţa, Belgia, Slovenia, Olanda, finale în Franţa).

Dan H. BRUDIU

996

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.