
Urmărește-ne pe Telegram și Google News
Dan H. BRUDIU
Piteștiul a găzduit în perioada 7-9 mai, în Sala Sporturilor Universitatea, cele șase meciuri în urma cărora s-au hotărît formațiile ce vor evolua în sezonul 2022-2023 în prima ligă a voleiului din România. Calificate din cele două serii de A2, gazdele reprezentând Argeș Volei, C.S.U. Hygienium Galați, C.S.U. Politehnica Timișoara și C.S.U. Oradea au disputat jocuri fiecare cu fiecare timp de trei zile, primele două clasate urmând a obține promovarea în liga de elită a voleiului intern.
Pronosticurile și o evaluare realistă a situației dădeau ca favorite înaintea startului cluburile venite din Seria Est, Piteștiul și Galațiul, ținând cont de experiența acumulată de-a lungul carierei în volei de unele din componentele loturilor, cât și de numele antrenorilor aflați pe băncile tehnice: Bogdan Paul (2010-2014 la C.S.M. Lugoj) pentru gazde și Ileana Berdilă la gălățence.
De semnalat că, în toate cele patru garnituri, în teren și-au făcut prezența voleibaliste rutinate, lansate în performanță la Lugoj: Daniela Lupescu (Pitești), Sorina Răileanu – ex Buz (Galați), Laura Pașca (Oradea) și Diana Balintoni (Timișoara). De asemenea, la orădence au jucat două dintre fostele junioare ale C.S.Ș. Lugoj, Rossana Nistor Popovici și Mădălina Ioniță, actualmente studente în orașul bihorean.
Cu Lupescu, Ilie, Constantin, Teianu, Stan, Tamaș – sportive cu evoluții numeroase la nivelul primei ligi, dar și cu două importuri cubaneze – Carmela Massip și Yellenis Diaz, amfitrioanele gazdă reprezentând Argeș Volei Pitești au trecut destul de ușor de celelalte combatante, fiind promovate în prima ligă după două zile de jocuri, după ce au trecut la pas de Oradea și Timișoara.
Surpriza a venit în a doua zi când, evoluând curajos, orădencele au remontat de la 1 : 2 la seturi în fața Galațiului, câștigând cu 3 : 2 și fiind la un pas (victorie cu orice scor cu Timișoara) de realizarea unei mari surprize, promovarea în ultima zi. Cu Ana Maria Berdilă și Sorina Răileanu în teren, dunărencele au scăpat printre degete o victorie care, ratată surprinzător, le-ar fi putut destrăma munca de un an.
N-a fost așa, fiindcă în penultimul meci al competiției formația orădeană a evoluat foarte slab, dând ocazia timi-șorencelor să obțină o victorie meritată și clară, prima în turneu. Astfel că ultimul meci n-a mai avut decât valoare statistică, fixând un clasament, până la urmă, scontat de la start.
Rezultate:
C.S.U. Politehnica Timișoara – C.S.U. Hygienium Galați = 1 : 3
Argeș Volei Pitești – C.S.U. Oradea = 3 : 0
C.S.U. Hygienium Galați – C.S.U. Oradea = 2 : 3
Argeș Volei Pitești – C.S.U. Politehnica Timișoara = 3 : 0
C.S.U. Oradea – C.S.U. Politehnica Timișoara = 0 : 3
Argeș Volei Pitești – C.S.U. Hygienium Galați = 3 : 0
Clasament:
- Argeș Volei Pitești 9 p (9:0)
- C.S.U. Hygienium Galați 4 p (5:7)
- C.S.U. Politehnica Timișoara 3 p (4:6)
- C.S.U. Oradea 2 p (3:8)
Interesant este că atât Piteștiul, cât și Galațiul au evoluat acum două sezoane în Divizia A 1. Prima dintre ele părăsind prima ligă după Play-Out. Iar a doua pierzându-și principalul sponsor după ce a ratat intrarea într-un Play Off 5 – 8 în care s-au aflat, în ordine, C.S.M. Lugoj, Știința Bacău, C.S.O Voluntari și Rapid București.
Evident, cum se știe, impactul cu prima ligă este unul puternic, mai ales că, în ultimii ani, valoarea echipelor participante a crescut serios. Rămâne de văzut dacă strategiile adoptate de grupările cu drept de participare în A1 vor da roade, cu șanse reale de succes. Succes!
Descoperă mai multe la Actualitatea Online
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
Lasă un răspuns