Volei, Divizia A1: Start oficial în weekend!

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Patru turnee de câte trei formații se desfășoară în prima ligă începând cu  finalul lunii octombrie, în patru localități din țară. Timp de trei zile, cele douăsprezece grupări din elită joacă practic două etape, fiecare dintre cele trei date programând câte un joc în mini-grupa formată. Astfel că, între 31 octombrie și 2 noiembrie, voleiul prim-divizionar va putea fi urmărit la TVR, pe canalele facebook sau Youtube (conform regulamentului impus de F.R.Volei), după următorul program:

31.10.:    Grupa I :  CSM Târgoviște – CS Universitatea NTT Data Cluj  (Târgoviște)

Grupa II:  CSM Volei Alba Blaj – Dinamo București (Blaj) – TVR 3, orele 14.00

Grupa III:  CSU Medicina CNUE Tg. Mureș – CS Știința Bacău (Tg.Mureș)

Grupa IV:  CS Rapid București – FC Argeș Pitești (București)

1.11.:    Grupa I :  CS “U” NTT Data Cluj – CSO Voluntari   (Târgoviște)

Grupa II: CS Dinamo București – CSM Lugoj (Blaj) – orele 18.00

Grupa III:  CS Știința Bacău –   CS Medgidia (Tg.Mureș)

Grupa IV:  CSU Belor Galați – FC Argeș Pitești (București)

2.11.: Grupa I :  CSM Târgoviște – CSO Voluntari   (Târgoviște)

Grupa II:  CSM Volei Alba Blaj – CSM Lugoj  (Blaj) – orele 18.00

Grupa III:  CSU Medicina CNUE Tg. Mureș – CS Medgidia (Tg.Mureș)

Grupa IV:  CS Rapid București – CSU Belor Galați (București)

După efectuarea obligatorie a testelor COVID pentru întreaga delegație sportivă, CSM Lugoj se va deplasa în fief-ul campioanei, sperăm în formulă completă.  Staff-ul tehnic al C.S.M. Lugoj – volei, compus din antrenorii  Ugljesa Segrt (principal) și Dragan Grbic (secund), Vasile Canea (preparator fizic), Viktorija Fedko (fizioterapeut) și Mircea Roșu (statistician) are la dispoziție în acest moment următorul lot de sportive:

Diana Balintoni (nr.4, coordonator, căpitanul echipei), Bianca Albăstroiu (nr.5, coordonator), Tamara Ignjic (nr.15, extremă), Georgiana Popa (nr.12, extremă), Marija Zelenovic (nr.1, extremă), Nina Kocic (nr.10, universal), Adriana Popa (nr. 13, libero), Patricia Bărbulescu (nr. 16, libero), Katarina Canak (nr. 14 , central), Milena Koprivica (nr. 2, central), Andra Savu-Badiu (nr. 17, central). În cursul acestei săptămâni, au fost legitimate pentru C.S.M. Lugoj încă patru voleibaliste junioare, crescute de Clubul Sportiv Școlar: Luiza Roșie, Roxana Muntean, Mădălina Ioniță și Cristina Livadariu.

Deocamdată, meciurile nu pot beneficia de prezența spectatorilor în tribune, inclusiv posibilitatea derulării de etape săptămânale fiind de la start exclusă din negocieri. A fost elaborat în acest sens și un ghid-regulament referitor la modul în care competiția se poate desfășura conform protocoalelor semnate în comun de Ministerul Tineretului și Sportului și Ministerul Sănătății, în condițiile existente, având ca scop necesitatea reluării competițiilor în siguranță. Ca urmare a situației epidemiologice actuale, F.R. Volei a mai hotărât:

– în cele două serii – Est/Vest ale Diviziei A 2 campionatul se desfășoară tot în sistem turneu.

– campionatele naționale de juniori ( juniori, cadeți, speranțe și minivolei ) feminin și masculin se amână până la o dată ce încă nu este stabilită.

În ce privește prima ligă, așa cum v-am mai informat, până la finalul anului în Divizia A1 vor avea loc cinci turnee în care lugojencele de la C.S.M. își dispută cele unsprezece partide ale turului, contra fiecăreia din colegele de competiție.  Două dintre acestea (unul cu trei și unul cu patru echipe) vor avea ca gazdă Sala Sporturilor Ioan Kunst-Ghermănescu din Lugoj, după cum urmează:

Turneul nr. 3 : C.S.M. Lugoj, C.S.O.. Voluntari, C.S. Medgidia  (20.11. – 22.11.2020).

Turneul nr. 5 : C.S.M. Lugoj, C.S.U. Medicina Tg.Mureș, Rapid București, Universitatea NTT Data Cluj (12.12. –  14.12.2020).

Până atunci, C.S.M. Lugoj evoluează în compania primelor trei forțe ale sezonului trecut, după turneul de la Blaj având loc unul la fel de dificil, între 6 și 8 noiembrie, la Galați, în compania gazdelor și a multinaționalei C.S.M. Târgoviște, grupare cu pretenții la titlu în acest sezon.

Va fi dificil. Dar nu uitați, chiar dacă e mai greu în condițiile actuale, fiți alături de volei!

Dan H. BRUDIU

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.