
Dan H. BRUDIU
Campionat Național sezon 2022-2023
Nu e vorba de transferurile de jucătoare și antrenori la formațiile de primă ligă, care se desfășoară interesant în această perioadă, cu destule surprize. S-au confirmat însă zvonuri care apăruseră încă din primăvară, de la încheierea Campionatului Național în Divizia A1.
Trei formații cu un management defectuos – C.S. Medgidia, Dacia Mioveni și C.S.U. Hygienium Galați nu se vor regăsi pe tabloul următoarei ediții de campionat.
Prima dintre acestea forțând anul trecut intrarea în Play-Off 1 – 4 cu metode – e părerea multora – nu chiar curate (“reciprocitatea” cu Voluntariul plasând Lugojul pe locul cinci final, chiar dacă la egalitate de puncte, setaveraj și punctaveraj superior Medgidiei). Dar ratând de departe obiectivul de a câștiga medalii, pe care și-l impusese după ce investise enorm în vara lui 2021, în condițiile în care au beneficiat de unul din cele mai mari bugete din prima ligă și au transferat spectaculos nume de valoare ridicată. Având ambiția de a ajunge pe podium cu un lot format exclusiv din cele mai bune românce, lucru imposibil în condițiile actuale, în care nivelul campionatului intern este unul din cele mai bune din Europa, iar concurența la medalii extrem de tare.
Dacia Mioveni a pornit lansat, fiind la start una din surprizele competiției, după ce și-a asigurat prezența în sextet, printre altele, a unor sportive foarte bune din Brazilia și Slovacia. Accidentări și neînțelegeri au apărut pe parcurs, una dintre ele părăsind lotul după tur, alta devenind indisponibilă o perioadă lungă și echipa a început să scadă, înlocuind antrenorul român cu unul italian, ceva prea târziu însă. Și ratând obiectivul de a se clasa între primele șase grupări din țară, lucru care a nemulțumit evident principalul finanțator local, care a susținut fără probleme în sezonul trecut trei echipe în prima ligă: fotbal, handbal și volei.
Cu o echipă relativ experimentată, unul dintre orașele cu mari performanțe în volei, Galațiul, care deține și titlul național masculin, a promovat alături de Pitești în primăvară, dar nu reușește să se organizeze corespunzător pentru a face față onorabil nivelului financiar și valoric pentru prima ligă. În general, după accederea din liga secundă în elită, loturile trebuie modificate substanțial, ținând cont de decalajul valoric evident între cele două eșaloane.
Dacă Medgidia și Galațiul au anunțat că nu vor lua parte în campionatul primei divizii, Mioveniul va decide în următoarele zile, dar probabilitatea ca argeșencele să ia startul la acest nivel este foarte mică.
Așa încât, deocamdată, la invitația F.R. Volei de a le înlocui au răspuns afirmativ Universitatea Cluj (retrogradată în sezonul trecut) și, surpriză, C.S.M. București, fostă campioană a țării și secție reînființată (alături de rugby) în clubul condus acum de un fost voleibalist timișorean, Iulian Pâslaru. Rămâne de văzut dacă liga va lua startul cu 12 sau 11 echipe.
Cupa României
În aceste condiții, dacă programul campionatului publicat anterior va rămâne același, chiar și în condițiile absenței unei grupări, va trebui refăcută tragerea la sorți în Cupa României. În care modul de desfășurare al competiției este același cu cel din anul trecut. Primele patru clasate în sezonul 2021/ 2022 sunt calificate direct în turul doi, sferturi de finală.
Inițial, lugojencele, care au încheiat campionatul pe locul 5, urmau să joace în prima rundă cu Dacia Mioveni, în sistem tur-retur, cu un prim joc în deplasare, urmând ca în cazul calificării să joace în sferturi cu CSO Voluntari, tot în deplasare primul joc. C.S.M. Lugoj va lua locul Medgidiei și va evolua direct în sferturile de finală.
Supercupa României
Modificare și în sistemul de desfășurare a Supercupei, în care se trece de la disputarea unei singure întâlniri un Turneu Final Final Four, conform Deciziei nr. 5/28.07.22 a Consiliului Director al FRV. Astfel că echipa antrenată în viitorul sezon competițional de cuplul Segrt-Grbic se va afla în compania Blajului, Târgoviștei și Voluntariului la o competiție care se va juca în premieră în acest mod în România. Data și locul de derulare nu au fost încă stabilite.
Vom reveni cu detalii despre lotul și programul C.S.M. Lugoj – volei în ediția viitoare.
Lasă un răspuns