Volei, Divizia A 1, feminin. Încep meciurile de pregătire, în curând Cupa C.S.M. Lugoj

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Dan H. BRUDIU

Cu patru săptămâni înaintea startului sezonului oficial 2021-2022 în prima ligă, lotul de voleiul de la C.S.M. Lugoj intră în perioada meciurilor de pregătire, pentru asamblarea și omogenizarea unui colectiv care cunoaște destule modificări față de anul competițional precedent. Luând în calcul că, în afara postului de libero, au apărut noutăți în zona extremelor, universalului, centrilor și, în special, a coordonatorului de  joc. Sunt necesare în acest sens multe ore de lucru în sală și jocuri amicale, în care se poate cristaliza un potențial sextet de bază și opțiuni viabile de schimbări pentru staff-ul tehnic.

După cum ați fost informați, echipa de volei a Lugojului s-a reunit luna trecută la antrenamente în Sala Sporturilor „Ioan Kunst Ghermănescu”, după care, din 16 august până la finalul lunii a desfășurat un cantonament de pregătire la Kladovo, în Serbia.

Opt sportive de origine română (din care șapte prezente, una – Andra Badiu – fiind angrenată sub tricolor la Campionatul Mondial U 18 din Me-xic) și cinci straniere (patru sârboaice și o bulgăroaică), împreună cu colectivul tehnic au debutat  pe parchet la Zrenjanin (4-5 septembrie) într-o dublă contra prim-divizionarei din Serbia Odbojkaski Klub Klek. Lăsând la o parte scorurile (lugojencele și-au adjudecat ambele întâlniri), prima verificare și-a atins scopul, absolut toate componentele lotului având  ocazia de a evolua în noua formulă. Mai ales că la pupitru a apărut, alături de Lorena Ciocian, o nouă coordonatoare cu experiență a echipei, Petya Barakova, una dintre componentele naționalei Bulgariei, recent sosită de la meciurile Campionatului European.

La finele acestei săptămâni, în perioada 17-18-19 septembrie, în Sala Sporturilor din Lugoj, se desfășoară ediția a unsprezecea a competiției internaționale Cupa C.S.M. Lugoj, în care vor avea loc șase partide între  BRSE Bekescsaba – vicecampioana Ungariei, C.S. Rapid București, Clubul Sportiv Municipal Lugoj și S.C.M. Universitatea Craiova.

Meciurile vor avea loc după programul următor:

Vineri, 17 septembrie 2021:

16.00: BRSE Swietelsky Békéscsaba – C.S. Rapid București

18,30: S.C.M. Universitatea Craiova – C.S.M. Lugoj

Sâmbătă, 18 septembrie 2021:

15.30: S.C.M. Universitatea Craiova – BRSE Swietelsky Békéscsaba

17.00 – prezentare lot C.S.M. Lugoj

18,15: C.S.M. Lugoj – C.S. Rapid București

Duminică, 19 septembrie 2021:

14.00: C.S. Rapid București – S.C.M. Universitatea Craiova

16.30: C.S.M. Lugoj – BRSE Swietelsky Békéscsaba

18.00: Festivitatea de premiere

În numărul viitor vom publica informații despre condițiile de participare la cele trei zile de turneu pentru spectatorii care doresc să vizioneze în premieră la lucru noua echipă a Lugojului. În principiu, va fi permis accesul nelimitat al spectatorilor cu certificat de vaccinare sau test PCR sau antigen negativ.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.