Volei A1. Stop! C.S.M. Lugoj încheie campionatul pe locul cinci

Foto: Gabriel Brezeanu

În timp ce Italia, Spania, Franța și națiunile dintr-o mare parte a Europei scrâșnesc din dinți printre lacrimi și gânduri negre, iar evenimentele se află, în timp,  într-o zonă încă neclară, marea parte a sportivilor a făcut pasul în spate, abandonând antrenamentele reale. S-au anulat și Jocurile Olimpice ce erau programate în iulie-august, dărâmând chiar și speranțele îndepărtate ale unei reveniri reale pe stadioane și în arene din vara lui 2020. Ni se spune că viitorul depinde de modul în care ne comportăm noi înșine.  Poate. Însă e sigur că și trecutul contabilizează aceleași repere, influențat în plus de nori negri care s-au aflat mereu, ame-nințători, deasupra noastră.

La fel ca și celelalte sporturi, voleiul a întrerupt campionatul la mijlocul lui martie. Mai precis în 11 martie, când s-a disputat ultima etapă din Play-Off, și aceea lipsită de prezența suporterilor. După care F.R.Volei a luat măsura suspendării competiției interne până la 31 martie. Imediat însă, la solicitarea unui grup de opt echipe feminine din prima ligă, Consiliul Director  al F.R.V. a decis încheierea campionatului cu omologarea clasamentului după ultima etapă din retur, cu păstrarea ierarhiei în consecință și stabilirea în acest mod a echipelor ce vor reprezenta România în ediția 2020-2021 a Cupelor Europene intercluburi.

Turneul Final al Cupei României a fost anulat, iar campionatul a fost „înghețat” după etapa nr. 20 cu linia de clasament pe care o puteți vedea mai jos. Oricum, era foarte puțin probabil ca ordinea stabilită între primele șase echipe din voleiul românesc să se schimbe în cele zece etape din Play-Off rămase de disputat.

O comportare foarte bună a echipei Lugojului, despre care sperăm că vom avea ocazia să mai vorbim. O linie foarte echilibrată, cu zece victorii și tot atâtea înfrângeri, 31 de puncte, setaveraj pozitiv (37:36) și punctaveraj perfect echilibrat. O fotografie a evoluției de calitate a unui grup valoros, care încheie cu o frumoasă performanță, din păcate forțat, sezonul întâlnirilor de calibru la nivelul elitei.

În ultimul comunicat oficial al Confederației Europene de Volei (CEV), după calculul coeficientului de țară, României i s-au repartizat cinci locuri în Cupele Europene intercluburi pentru competiția feminină și patru locuri pentru cea masculină. Astfel că, dacă situația se normalizează, în toamna lui 2020, la startul European se vor afla C.S.M Volei Alba Blaj – campioana națională – în grupele Champions League, urmând ca vicecampioana Dinamo București să ia parte la preliminarii, tot în Liga Capionilor. Bronzul ediției precedente,  C.S.M. Târgoviște și ocupanta locului patru, Știința Bacău, și-au câștigat dreptul de participare în CEV Cup, iar C.S.M. Lugoj va evolua pentru a doua oară în Challenge Cup. C.S.U. Belor Galați va juca în BVA Cup – Cupa Balcanică.

Acest lucru încât în ierarhia rezultatelor obținute de cluburile europene, România se situează pe o onorantă poziție șase, fiind devansată doar de Turcia, Italia, Rusia, Polonia și Franța.

Vom reveni. Până atunci însă, să fiți și să fim sănătoși!

Dan H. BRUDIU

Foto: Gabriel Brezeanu

 


Descoperă mai multe la Actualitatea Online

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Despre admin 6908 articole
Nicolae Silade, poet și jurnalist

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.