S-a schimbat atmosfera la antrenamentele din Sala Sporturilor. E normală, plăcută, odată cu scăderea temperaturilor exterioare, ce dădea serios de furcă lotului aflat în pregătire zilnic câte patru ore.
În componenţă aproape completă (lipsesc Georgiana Popa şi Patricia Bărbulescu, componente ale reprezentativei României la Campionatele Mondiale Under 18 din Egipt), sportivele pregătite de staff-ul tehnic Segrt – Grbic – Canea, în rândul cărora a revenit, de la Campionatul European, căpitanul Diana Balintoni, exersează noua formulă pentru primele acţiuni şi jocuri.
Sâmbătă, 14 septembrie, de la orele 18.00, ex-campioana Ungariei, Bekescsaba BRSE, vine la Lugoj pentru un meci amical, cu trei săptămâni înaintea startului oficial în competiţiile interne. După care, între 20 şi 22 septembrie, C.S.M. Lugoj participă la Cupa Universitatea NTT Data (Cluj Napoca), turneu la care mai iau parte, alături de gazde, CSM Tg. Mureş şi formaţia de primă ligă maghiară R. K. Jaszbereny.
Lotul cu care CSM Lugoj va debuta în al zecelea an consecutiv în prima ligă este unul, opinăm, echilibrat pe posturi, în care se regăsesc peste 50 % elemente locale. Un lucru care nu s-a mai întâmplat de mulţi ani şi care nu se întâlneşte la niciuna dintre grupările primei ligi în România. Diana Balintoni, Bianca Albăstroiu, Laura Petria (Lungu), Adriana Popa (Rotaru), Alexandra Panţiru, Andra Badiu-Savu, Georgiana Popa, Patricia Bărbulescu şi Vasile Canea sunt numele în cauză, iar Daiana Roman (al patrulea an la echipă), Andreea Petra, Alexandra Cauc, Nina Kocic (al doilea sezon) şi nou-venita Tamara Ignjic, alături de tandemul Ugljesa Segrt – Dragan Grbic (şi ei la al doilea an pe banca tehnică), ne dau speranţa că putem avea un nou sezon reuşit. Sigur, după o necesară perioadă de asamblări şi rodaj, normală după modificările efectuate în vară.
(foto: Gabriel Brezeanu)
Dan H. BRUDIU
Descoperă mai multe la Actualitatea Online
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
Lasă un răspuns