Visul meu de Anul Nou: se făcea că Lugojul a devenit capitală culturală europeană!

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Centru Cultural Lugoj, văzut de arh. Patricia Murar

Constantin-T. STAN

Cuprinși de frenezia aprobării, aproape în cascadă, a unor mai vechi sau mai noi proiecte, ne lăsăm cuprinși de dulcele sentiment al fanteziei. Ne imaginăm, astfel, cum ar putea arăta centrul Lugojului. Când spunem centru, nu ne referim doar la mica porțiune rămasă decopertată de mai bine de doi ani. Cauzele sunt multiple, personajele implicate pot fi identificate și arătate, mustrător, cu degetul, dar o asemenea reacție nu ar rezolva problema.

Prin centru, lugojenii autentici (cei cu antecesori care odihnesc în progadia logojană), dar și veneticii ar trebui să înțeleagă întreaga cale ce unește gara CFR cu Primăria. Sau, de ce nu, cu Universitatea „Drăgan”. Un drum străjuit de clădiri monumentale, cu rezonanță istorică, o adevărată lecție de istorie în aer liber pentru tinerii mai mult sau mai puțin instruiți. Cuprinși de acest tonic sentiment al entuziasmului, acum, la început de nou an, ne lăsăm pradă unui debordant optimism și facem planuri prin labirintul minții. Perimetrul la care facem referire, buricul târgușorului nostru, ar trebui să facă obiectul unei consistente dezbateri publice, înainte de a ni se transmite oficiala ofertă a administrației privind refacerea ambientală și arhitectonică.

Cum afirmam și cu alt prilej, e un spațiu sacru,  constituit, de-a lungul ultimelor două secole, într-o adevărată inimă culturală, socială și comercială a burgului de pe Timiș. Damele și gentlemenii locali poposeau alternativ la cele două vestite localuri, „Amigo” și „Corso”, traversând Podul de Fier dintr-o parte sau alta, achitând, în epocă, și creițarii de trecere solicitați la vămile podului, etalân-du-și elegantele garderobe, în pas cu moda pariziană. În sala festivă a Hotelului „Regele Ungariei” concertau muzicieni de elită, atrași de renumele urbei și existența unui climat adecvat, reprezentat de un exigent și educat public meloman. În apropiere, la „Bristol”, Don Juanii se puteau delecta cu farmecele unor dame de companie, tolerante cu păgânii libertini ce se încumetau să-i treacă pragul. Companionii damelor lugojene se puteau întrema apoi cu o friptură și un pahar de vin la vestitul restaurant al localului (aflat azi în ruină), generos cu mușteriii săi.

Pe aleea pe care o evocăm a trecut cortegiul funerar cu copârșeul lui Traian Grosavescu, ucis, nu din gelozie, ci (potrivit investigațiilor nepotului său, dr. Traian Demeter) pentru că descoperise implicarea soției sale, Nelly, în activități de spionaj. În urmă cu mai mult timp, efigia din alamă aplicată pe monumentul funerar al tenorului, dar al Operei vieneze, a fost sustrasă de un profanator, încă neidentificat de organele abilitate. În apropiere, pe scena vechiului teatru, edificat, în 1835, de un vrednic frânghier, Anton Liszka (căruia îi datorăm o pioasă aducere-aminte, chiar dacă clădirea a dispărut cu mult timp în urmă), a concertat, în 1846, Franz Liszt, un pisc al muzicii universale. Muzicianul obișnuia să călătorească împreună cu pianul său de concert, care-l însoțea precum o consoartă fidelă. Interesant de aflat cum funcționa sistemul de suspensie al trăsurii care transporta pianul prin hârtoapele epocii. Pe aceeași scenă a pășit, în 1868, junele Mihai Eminescu, împreună cu actorii trupei teatrale ambulante a lui Mihail Pascaly. Deocamdată (cu excepția lui Eminescu), niciun însemn care să evoce urmele pașilor amintiților corifei pe caldarâmul orășelului nostru! Aceeași tristă constatare în legătură cu episodica prezență a lui Alexandru Ioan Cuza la Lugoj, în 1866, în apropierea actualului centru, la Hotelul „Păunul de Aur”.

Timidele încercări anterioare de a reconstitui și restitui secvențe istorice, de o covârșitoare importanță, comunității noastre de logojeni (majoritatea, făloși, considerându-se pogani!), ar trebui reluate și, evident, augmentate. Repor-terul „Gazetei Transilvaniei” surprindea, în 1866, memorabilul moment al popasului lugojean al lui Alexandru Ioan Cuza, aflat pe tristul drum al exilului (asumat cu atâta demnitate!), mirat că la Lugoj sunt atât de mulți români: „Descălecând la otelul «Păunul de Aur», pe lângă că timpul era foarte ploios, fu întâmpinat de o mulțime așa mare de popor, încât abia putu străbate prin stradă la otel, unde mulți dintre fruntași l-au petrecut până în odăile destinate. Cuza, întorcându-se cu Doamna Elena […], îi zice: «Vezi, dragă, dumnealor sunt toți români!»”.

S-a gândit cineva la amenajarea unei alei a personalită-ților, după modelul Timișoarei? Firma noului cinemato-graf, care face trimitere la Béla Lugosi, actorul hollywoo-dian care l-a întruchipat pe Dracula (cu imaginea șifonată de activismul său socialist și amiciția cu nefericitul Béla Kun!), rămâne un mister pentru mulți tineri spectatori. Un poster montat în hol sau un generic proiectat înaintea filmului ar putea oferi câteva date biografice și titluri din filmografia artistului. Iar în fața cinematografului, dacă ar fi să mergem cu imaginația până la capăt, ar trebui să troneze un bust și o reclamă în stil american, în care personajul să-și arate, fioros, caninii ascuțiți și însângerați. Lugojul nefiind stațiune (poate, se vor descoperi cândva ape termale și se vor proiecta mai multe spauri funcționale!), singu-ra șansă o reprezintă promovarea turismului cultural.

Ne dorim un centru, după modelul Oradiei, realizat de un vizionar manager liberal, decorat cu gazon și garnisit cu simfonii florale, concepute cu rafinament artistic și multă imaginație. Politicienii noștri au străbătut multe meridiane, inclusiv Coasta de Azur, unde există un adevărat cult pentru amenajările florale. Undeva, vizibil, poate în fața Catedralei Greco-Catolice, ne imaginăm susurul unei fân-tâni arteziene cinetice din inox, cu irizări de curcubeu. Ca prioritate absolută însă, restricționarea circulației auto peste Podul de Fier. (Încă ni se strânge inima la amintirea elucubrantului proiect care viza construirea unui nou pod lângă cel istoric!). Pronia cerească ne-a ferit de experiențe nefundamentate, adevărate aventuri, fantasmagorii, gene-rate de sentimentul deținerii puterii absolute în absența unor consilieri profesioniști care să ofere soluții viabile.

A pus cineva pe hârtie un asemenea proiect? Ce mult  mi-aș dori ca lugojenii să stârnească o mică și nevinovată invidie  timișorenilor. În umbra Timișoarei am adăstat, umili, ca frați mai mici, cu excepții, veacuri întregi. Scriam, în urmă cu doi ani, că, pentru împlinirea acestor dezide-rate, ar merita, parafrazându-l pe Caragiale, să mai avem puțintică răbdare… Deși s-a scurs ceva timp, sperăm să mai fie lugojeni cu paciență, care să trăiască, poate peste trei, patru ani, minunea unui proiect urbanistic destinat unui senzațional centru al Lugojului demn de secolul XXI. Până atunci, vom continua să visăm și să ne imaginăm ce ar putea deveni Lugojul…

Centru Cultural Lugoj,
văzut de arh. Patricia Murar

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.