Vești bune pentru turiștii din vestul țării. Se reiau zborurile charter către Hurghada

Share Button

Sfârșitul de săptămână vine cu vești bune pentru turiștii din zona de vest a țării. Se reiau zborurile charter de vacanță către o destinație exotică din Orientul Mijlociu, Hurghada – Egipt!

Începând de duminică, 30 august 2020, operatorii de turism vor pune la dispoziția turiștilor curse charter de vacanță spre destinația Hurghada, cu decolare de pe aeroportul Timișoara. Zborurile charter către Egipt vor fi operate de către compania aeriană Animawings, cu o frecvență pe săptămână, duminica. Aeronava aterizează la Timișoara la ora 13:40, urmând ca mai apoi să decoleze la ora 14:25 spre destinația Hurghada – unde va ajunge la ora 18:30.

„Reluarea curselor charter de vacanță de pe aeroportul Timișoara către Hurghada – Egipt poate fi un moment oportun pentru pasagerii care și-au plănuit concediul în perioada următoare. Astfel, turiștii din zona de vest a țării au ocazia să își petreacă un sejur pe litoralul egiptean și să descopere istoria antică a lumii, chiar și după sezonul estival. Cu toate că ne aflăm într-o perioadă cu restricții de călătorie, plecarea în vacanță pe timp de pandemie este posibilă, atâta timp cât ținem cont de măsurile de siguranță ce se impun”, spune directorul aeroportului, Dorel GRĂDINARU.

Reamintim pasagerilor faptul că planul măsurilor de protecție pentru a limita răspândirea noului coronavirus, în ceea ce privește tranzitarea aeroportului, îmbarcarea si debarcarea pasagerilor pe aeroportul Timișoara este publicat pe site-ul: www.aerotim.ro

Birou Relații Publice,
Aeroportul Internațional „Traian Vuia” Timișoara

1156

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.