Vernisajul Taberei Internaționale de Creație Artistică „Ștefan Jäger” 2019

Share Button

Societatea de caritate Blythswood, Filiala Banat, organizează sâmbătă 24 august, ora 18:00, la sala „Ceramica“, în Jimbolia, și marți, 27 august, ora 16:00, la Galeria Primăriei Timișoara, vernisajul Taberei Internaționale de Creație Artistică „Ștefan Jäger” 2019. Operele sunt realizate în perioada 16-24 august de 10 artiști din România, Bulgaria, Serbia și Ucraina. Intrarea este gratuită.

Începută în anul 2012, la inițiativa domnului Gabor Kaba, continuată de administrația actuală și cu sprijinul personal al domnului Darius Postelnicu, Tabăra a strâns laolaltă până acum nu mai puțin de 49 artiști din 16 țări și de pe 3 continente.

Fiecare artist lasă în Jimbolia, după cele 10 zile de popas creativ, o amprentă unică, nu doar prin individualitatea conceptuală și cromatică a celor două lucrări donate asociației și Orașului Jimbolia, dar mai ales prin împărtășirea ideilor, tehnicilor și experiențelor proprii cu ceilalți participanți.

Tabăra Internațională de Creație Artistică Stefan Jäger este prima de acest gen din județul Timiș și una din cele 5 tabere de pictură în tot Banatul (doar Buziaș, Gârnic, Gărâna, Baile Calacea, mai au astfel de tabere).

Scopul ei este de a pune în valoare și de a maximaliza capitalul cultural autohton. Pe lângă numele Csekonics, Karl Diel și Petre Stoica, Jimbolia/Hatzfeld se mândrește cu cel mai însemnat pictor-etnograf al șvabilor danubieni, Stefan Jäger.

Școlit la Timișoara, Szeged și Budapesta, Stefan Jäger a ales să aducă șvabilor bănățeni, vieții lor de zi cu zi, credinței lor în Dumnezeu, nemurirea cromatică pe pânză în bine-cunoscuta-i trilogie (cu așezarea șvabilor în Banat), în schițe și portrete, multe dintre acestea fiind în proprietatea șvabilor stabiliți peste hotare.

Tabăra de pictură care-i poartă numele a adunat deja cca. 140 de picturi, expuse în prezent la cele două centre de zi ale asociației Blythswood și pe pereții Primăriei.

Ajunsă la cea de-a opta ediție, simpozionul promovează arta prin colaborare și schimb de idei. Cele mai bune două opere ale fiecărui artist sunt donate asociației și Primăriei Jimbolia.

Curatorii taberei, Costin Brăteanu și Béla Tar, au selectat pentru această ediție următorii artiști: Biliana Bachvarova (Bulgaria), Maria Balea (România), Raluca Băjenaru (România), Evghenia Gritscu (Ucraina), Ljubisa Djurić (Serbia), Katarina Kale Novacović  (Serbia), Sorin Nicodim (România), Jasmina Stojanović (Serbia).

Primăria și Consiliul Local Jimbolia susțin financiar și promovează acest eveniment, alături de Direcția Județeană pentru Cultură Timiș.

363

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.