Un tronson din DJ 681 Făget-Drăgsineşti a fost reabilitat cu 13,7 milioane de lei

Urmărește-ne pe Telegram și Google News

Consiliul Județean Timiș a reușit să modernizeze un tronson de drum care traversează o zonă cu important potențial turistic: DJ 681, dintre Făget și Drăgsinești. Tronsonul de drum reabilitat asigură legătura dintre DN 68A (Făget) cu localitatea Drăgsinești, cu zona turistică Fărdea (lacul Surduc) și cu DN 6 prin localitățile Fârdea – Hăuzești – Crivina – Criciova.

„Am inaugurat poate cel mai frumos drum din județul Timiș: drumul județean 681 Făget – Drăgsinești, în lungime de 10,2 km. Este probabil cel mai frumos traseu care poate fi parcurs cu mașina din județul Timiș și care face legătura cu zona turistică a Lacului Surduc. Valoarea totală a lucrărilor executate a fost de 13.778.914,02 lei (fără TVA), fonduri asigurate din bugetul de investiții al Consiliului Județean Timiș. Lungimea sectorului de drum pe care au fost executate lucrări este de 10,2 km, iar durata de execuție: 11 luni, din care două luni – durata de elaborare și predare documentație tehnico-economică.

În cadrul proiectului au mai fost realizate: 19 intersecții cu drumurile și străzile laterale, accesele la proprietăți, dispozitive de scurgere a apelor, 11 podețe laterale, 5 podețe transversale casetate, un podeț din dale prefabricate, amenajarea cu dale elastice din cauciuc a trecerii la nivel cu calea ferată, marcaje și plantarea indicatoarelor rutiere”, a anunțat președintele Consiliului Județean Timiș, Călin Dobra.

La tăierea panglicii pentru noul drum au participat și reprezentanții administrațiilor locale din zona care beneficiază de această nouă rută.
„Unul dintre beneficiari suntem și noi, cetățenii orașului Făget. Beneficiile le-a amintit domnul președinte, dar nu sunt doar pentru făgețeni, pentru că noi avem legături și cu comunele din județul Arad. De la Făget încoace sunt foarte mult turiști care vizitează lacul Surduc. Este benefic acest drum și pentru elevii din Fârdea, Gladna, Mâtnic, care pot ajunge în condiții mai bune la Liceul Teoretic Traian Vuia din Făget.

Pe mine ce mă interesează cel mai mult e că înainte de a ajunge drumul la Făget și la Fârdea, se oprește la Colonia Mică, un sat aparținător al orașului Făget. Prin asta, Consiliul Județean ne-a ajutat să realizăm un drum pe care noi îl considerăm comunal între două localități care aparțin orașului Făget. Pe noi ne interesează în primul rând primii 3 kilometri, care erau și cei mai proști, plini de gropi. Beneficiul cel mai mare acesta este, că unim orașul Făget de un sat aparținător”, a spus primarul orașului Făget, Marcel Avram.

Nicolae SILADE

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.