Lucrările de investiţii din municipiu

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

♦ În această perioadă municipalitatea desfășoară pe teritoriul orașului lucrări la mai multe obiec-tive de investiții.

♦ În data de 8 octombrie a fost dat ordinul de începere a lucrărilor și a fost predat amplasamentul la un obiectiv foarte important de investiții. Este vorba de Sistematizarea rutieră a zonei Splaiul Morilor. Este un proiect amplu care va schimba complet aspectul zonei din jurul pieței agroalimentare „Timișul”. Conform contractului, lucrările se vor desfășura pe durata a 14 luni.

♦ În prezent se desfășoară lucrări în parcul din zona străzilor D. Bolintineanu-I.D. Suciu – D. Cantemir. Pe aleile din interiorul parcului a fost turnat asfalt de culoare roșie iar aleile perimetrale au fost betonate. In vederea amenajării spațiilor verzi, s-a așternut un strat de pamant vegetal și s-a făcut însămânțarea cu gazon. A fost afaltată și parcarea din fața Bisericii Penticostale. În perioada următoare va fi instalat mobilierul urban (bănci și coșuri de gunoi) și un complex de jocuri pentru copii.

♦ Continuă lucrările la al doilea obiectiv de investiții din incinta Ștrandului Municipal, respectiv la bazinul cu tobogan. Se lucrează la placarea cu vitroceramică a bazinului și s-a efectuat racordul acestuia la rețeaua de apă și la canal.

♦ S-au finalizat lucrările la lotul 2 al drumului Tapia – Armădia. Pe lângă lucrările de asfaltare s-a efectuat și amenajarea șanțurilor și rigolelor, podețelor și s-a amenajat accesul la casele de pe traseul asfaltat din satul Armădia. Acest tronson are o lungime de 1.632 m. Cele două tronsoane finalizate, care constituie drumul principal, însumează 2.671m. Pe viitor se vor asfalta și drumurile laterale din localitate.

♦ Au fost semnate contractele contractele de lucrări pentru asfaltarea a două noi loturi de străzi din municipiu. Lotul 1 cuprinde străzile: Șirul Balta Lată, Norbert Pongracz, Zorilor, Livezilor, Ceferiștilor și D. Gherea. Lotul 2 prevede asfaltarea străzilor: Mărășești, Mărăști, Ion Neculce, Fdt. Ion Neculce și Rarău. In perioada imediat următoare va fi dat ordinul de începere a lucrărilor și va fi predat amplasamentul.

♦ A fost finalizată activitatea de refacere a marcajelor rutiere din municipiu pe o suprafață totală de 5.500 mp.

♦ Au fost executate marcajele rutiere la tronsonul doi din zona Timișoarei 110. Urmează.

♦ A fost turnat stratul de uzură la parcările din cartierul Micro 3. Se lucreazaă la amenajarea spațiilor verzi și urmează să fie efectuate marcajele rutiere pe cele două zone de parcare.

♦ Se lucrează la reabilitarea prin asfaltare a trotuarelor. În prezent lucrările se desfășoară pe strada Ghe. Barițiu.

AL PRESS

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.