Un traficant de droguri a pierdut codurile conturilor în care avea 55 de milioane de €

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Un traficant de droguri irlandez a pierdut 55 de milioane de euro după ce a cumpărat monede virtuale bitcoin şi a pierdut codurile conturilor. Conturile au ajuns în posesia autorităţilor, însă nu pot fi valorificate.

Clifton Collins a cumpărat monedele virtuale în 2011 şi 2012, iar valoarea acestora a crescut puternic de atunci. În 2017, Collins a împărţit monedele în 12 conturi, fiecare cont valorând 4,5 milioane de euro. Bărbatul a scris codurile pentru monedele Bitcoin cumpărate cu bani proveniţi din activităţi ilegale pe o foaie A4, iar foaia a ascuns-o în mânerul unei undiţe dinn locuinţa sa închiriată în Cornamona, Comitatul Galway. Ulterior, Collins a fost arestat, după ce poliţiştii au găsit marijuana în valoare de 2.000 de euro în maşina sa.

Traficantul a fost condamnat la 5 ani de închisoare, proprietarul casei unde locuia a eliberat apartamentul, iar toate bunurile lui Collins au ajuns la groapa de gunoi. Angajaţii de la groapa de gunoi le-au spus poliţiştilor irlandezi că deşeurile au ajuns în Germania şi China pentru a fi incinerate, iar undiţa care conţinea codurile nu a mai putut fi recuperată. Collins, în vârstă de 49 de ani, le-ar fi spus poliţiştilor că este împăcat cu pierderea banilor şi o consideră o pedeapsă pentru propria prostie.

Poliţia irlandeză crede că bărbatul spune adevărul, iar instanţa supremă din Dublin a decis că bărbatul şi-a pierdut dreptul asupra conturilor, întrucât erau obţinute cu fonduri provenite din infracţiuni. Autorităţile au confiscat cele 12 conturi ale lui Collins, însă fără codurile de acces, cele 55 de milioane de euro nu pot fi valorificate.

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.