Un tânăr englez de 17 ani și-a construit o casă cu instrucţiuni de pe Youtube

Share Button

Un tânăr din Marea Britanie locuieşte într-o casă pe care şi-a construit-o singur! A început-o pe când avea doar 17 ani. Nu prea ştia ce are de făcut, însă a studiat problema pe YouTube. I-a luat trei ani ca să-şi ridice locuinţa. Însă acum se poate bucura de tot confortul, chiar dacă nu se poate lăuda cu foarte mult spaţiu.

Tom are acum 20 de ani şi s-a mutat de trei luni în casa visurilor lui. Locuinţa modestă, dar fix cum şi-a imaginat-o tânărul, are o structură din lemn şi o curte foarte mare. Tom a moştenit pământul de la bunici, iar ideea de a construi o casă i-a venit cu mulţi ani în urmă.

Bugetul tânărului nu a fost foarte mare. El a cheltuit doar 6 mii de lire pe casă, bani pe care spune că alţi tineri îi irosesc în câteva luni, pe chirie.

Tânărul s-a gândit la fiecare detaliu pentru locuinţa lui. A analizat piaţa şi a căutat obiectele cu cele mai mici preţuri. Tom nu are apă curentă, însă şi-a construit un sistem ingenios. Apa de la ploaie este strânsă într-un bazin, după care filtrată, iar mai apoi ajunge în robinetele din casă.

Pentru încălzire, Tom are o sobă pe lemne. Însă cel mai mândru este de bucătărie. Cu toate că spaţiul este mic, Tom şi-a improvizat chiar şi un dormitor la etaj. Reuşita tânărului este recunoscută de multă lume. Sunt puţine persoane care şi-au construit o casă fără niciun ajutor.

359

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.